Peste 200 de liceeni au participat la meciuri „amicale” de robotică, înainte de campionatele internaționale
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cele mai bune echipe și-au testat noile realizări, create pentru a participa la competiţii împotriva celor mai buni adversari la nivel european și mondial.
Concursul a avut loc înainte de începerea campionatelor internaționale.
22 de echipe de robotică, cu peste 200 de concurenți din toate colțurile țării, s-au întâlnit în orașul Beclean, la Colegiul Național Petru Rareș, pentru a-și prezenta și testa noile creaţii.
Câţiva tineri din Satu Mare au construit un robot în doar trei zile, plecând însă de la modelul precedent.
Victor: „Am reconstruit cam tot robotul de la zero și gripărul și l-am îngustat pentru că era mai lat, am pus o bară din asta. Toate piesele acestea sunt făcute de noi la imprimantă 3D”.
Un alt robot a fost construit de o echipă formată doar din fete, care par foarte încrezătoare în succes.
Gabriela: „Acesta este un clește care prinde conurile și le pune în geanșers, fiecare are diverse înalțimi și se ridică cu ajutorul unei glisiere, toate aceste lucruri le facem cu ajutorul unei console prin care îl coordonăm”.
Și elevii de la liceul militar din Câmpulung Moldovensesc şi-au construit un robot.
David: „Sperăm să luăm un loc destul de bun. Ne axăm pe cele medii, din câte vedem funcționează, dar mai încercăm să îl optimizăm, să îl facem mai bine”.
În fiecare sezon, echipele trebuie să construiască de la zero un nou robot, care să aibă în componență cele mai noi tehnologii. Costul unui robot poată să ajungă până la 5.000 de euro, bani obținuți de către școli, în proporție de 90%, din sponsorizări.
Cristian Pop, director liceu Petru Rareș Beclean, organizator: „Au niște meciuri amicale, se pregătesc pentru concursurile naționale și internaționale. Este făcut un upgrade pentru a da cât mai multe performanțe”.
În pauze, ca să se mai destindă, concurenții au încins o horă și au dansat printre roboți.
Concursul este organizat în România de către Asociația Nație prin Educație. După acest eveniment, urmează Campionatul Mondial First Tech Challenge care va avea loc în Houston, Statele Unite ale Americii, unde vor merge cele mai bune echipe din România.