Pescarii români promit că vom mânca mai multe pește din Marea Neagră. De ce nu vom mai importa
Your browser doesn't support HTML5 video.
Aşa că au investit în bărci, şi au format brigăzi de pescari tineri, care aduc la mal foarte multă hamsie, pe care în anii trecuţi o luau de la vecini.
Cercetătorii pun fenomenul pe seama iernii blânde. Temperatura mării nu a coborât sub 4 grade întreg sezonul rece, aşa că hamsia a rămas în apele româneşti.
George Țiganov, cercetător Institutul Grigore Antipa: "Apariţia acestei specii la litoralul românesc, în aprilie, este datorată faptului că aceasta nu mai migrează în zona Turciei sau a Georgiei."
45 de taliane, adică ţarcuri cu plase de pescuit, sunt autorizate în Marea Neagră, dublu față de 2019. Iar cele mai multe sunt ale proprietarilor de cherhanale de pe litoral - din ce în ce mai căutate de turişti. Pentru că nu există nicio bursă de peste funcţională, aceştia au fost nevoiţi să se descurce şi au format echipe mari de pescari pricepuţi care ies zilnic în larg. În restaurant o porţie de hamsie, care nu are mai mult de 200 de grame, costă 15 lei.
Alex Sutac, şef brigada de pescari: "Sunt din ce în ce mai multe brigăzi de pescuit şi în special targetul pe care vor mulţi să-l prindă este hamsia, hamsia apare din ce în ce mai în primăvară.”
Sorin Mănăilă, Federaţia Ropescador: "Dacă în anii trecuţi se ridicau capturile la 10-20-50 de tone acum au început să crească, deci eu cred că anul ăsta vom pescui peste 200 de tone de hamsie, hamsie care va fi folosită în special în restaurantele noastre şi să sperăm că nu vom mai cumpăra de la greci şi bulgari."
Ca să-şi poată mări şi mai mult flota pescarii spun că ar avea nevoie de porturi dededicate lor şi chiar de sectoare de plajă piscicolă. Românii mănâncă în jur de 8 kg de peşte pe cap de locuitor, însă potrivit datelor cam 80 la sută vine din alte ţări.