Pepene tăiat în feliatorul de pâine, într-un magazin din Brașov. „De aici e ideea de a manca pepene cu pâine” | VIDEO
Ingeniozitatea bărbatului a fost apreciată de multe dintre persoanele de pe rețelele sociale, dar cu siguranță nu și de angajații magazinului, care au avut sarcina să curețe zeama lipicioasă din feliatorul de pâine
O familie de brașoveni a hotărât să își manifeste creativitatea în public, punând un pepene la feliat în mașina de tăiat pâine dintr-un supermarket, relatează publicația Brașov.net. Mai exact, copilul a fost instruit cum să procedeze, și a apăsat pe buton după ce a așezat pepenele în feliatorul de pâine.
Rezultatul a fost bun pentru ei, dar nu și pentru ceilalți clienți care ar fi vrut să folosească după ei aparatul de feliat pâine pentru scopul pentru care fusese instalat.
De aceea, comentariile au fost și pro, și contra gestului cu care s-au lăudat pe rețelele de socializare. „Bun exemplu ai dat copilului!!!!! bravo” „Și eu feliez salam, parizer, cașcaval, mai ales când fac vinete sau dovlecel pane le feliez și pe alea acolo”, „Eu pun de o salata, arunc toate legumele si fructele, apas butonul si gata”, , „De aici e ideea de a manca pepene cu paine”.