Pentru prima dată în istorie, Colosseumul își va dezvălui subsolurile. Ce vor putea vedea turiștii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Turiștii vor avea de acum ocazia să admire subsolul cunoscutei arene - unde, în vremuri demult apuse, se adăposteau gladiatorii.
În cei aproape 500 de ani în care Colosseumul a funcţionat drept arenă pentru spectacole, cei din public nu au avut voie să calce în subsolul uriaşului monument. Acolo erau cuştile animalelor şi camerele gladiatorilor.
De acum însă, turiștii vor avea ocazia să se plimbe pe o pasarelă lungă de 160 de metri pentru a vedea unele dintre cele 15 coridoare din adâncul pământului.
Dario Franceschini, ministrul italian al Culturii: "Lucrările de restaurare pe care le-am anunţat în urmă cu ceva vreme vor continua. Asta ne va permite să restaurăm "hipogea" (subsolul Colosseumului), împreună cu grupul Tod's, pentru a putea să-i descoperim întreaga frumuseţe".
În centrul arenei va fi instalată o scenă retractabilă
Lucrările de renovare au fost posibile în urma unui parteneriat public-privat. O companie italiană care produce încălţăminte de lux a oferit câteva milioane de euro pentru a curăța Colosseumul. Au fost adunate cantități uriașe de mizerie de pe zidurile arenei.
Diego Della Valle, fondator Tod's Group: "Astăzi, după etapele iniţiale ale proiectului, introducem etapa următoare, care vizează centrul de servicii, care este la fel de important pentru a-i întâmpina pe turişti, dar şi pe vizitatorii cu dizabilităţi".
În centrul arenei va fi instalată o scenă retractabilă. Astfel, vizitatorii vor putea admira monumentul chiar din locul în care gladiatorii îşi dădeau viaţa pentru a-i distra pe romani.
Dario Franceschini: "Aici va avea loc masa rotundă a miniştrilor culturii din statele G20, alături de premierul italian Mario Draghi. Aşa, întreaga lume va putea vedea că Italia găzduieşte reuniunea G20 pe Cultură în Colosseum, monumentul care reprezintă întreaga ţară".
Colosseumul a avut o scenă, dar a fost înlăturată în anii 1800 pentru a permite arheologilor să exploreze subsolurile.