Pentru că saloanele sunt închise, româncele învață să se vopsească și să-și facă singure manichiura
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar pe măsură ce se apropie şi sărbătorile, problema devine acută. Aşa că multe decid să ia măsuri radicale - cum ar fi să se vopsească singure acasă, ori să îşi facă manichiura. Dacă unele se inspiră de pe internet, alte şi-au sunat stiliştii pentru câteva sfaturi utile.
Forţaţi de împrejurări unii dintre stilişti s-au adaptat şi le îndruma pe cliente, de la distanţă. Cu o menţiune: nu este momentul pentru o schimbare majoră.
Sorin Stratulat, hairstylist: „Dacă alegeţi singure culoarea, să nu vă îndepărtaţi cu 2 tonuri mai mult decât culoarea naturală. Nu vă sfătuiesc să aplicaţi aceeaşi culoare şi pe lungimea părului dacă acesta a fost deja vopsit, în timp acest lucru va sensibiliza firul de păr.”
Iată şi un sfat extrem de util pentru persoanele cu păr alb.
Alex Crăciun, hairstylist: „Foarte important, dacă avem fire albe şi ne vopsim acasă vom folosi un oxidant de 6%. 6% combinat cu baza noastră, deschide cuticula firului de păr permiţând vopselei să prindă şi să obţinem astfel reflexul dorit. Fiecare îşi va personaliza culoarea în funcţie de preferinţe, însă sfatul meu este să vă sfătuiţi neapărat cu un hairstylist.”
În cazul în care nu iese din prima, nu vă pierdeţi speranţa.
Există şi categoria celor care nu-şi mai propun să arate impecabil de Paşte.
Evident, pentru o stare de bine, puteţi măcar să vă coafaţi. Şi să nu uităm de unghii.
Obligate să se descurce singure româncele au comandat de pe internet seturi pentru unghii, epilatoare, perii şi plăci de păr sau aparate de tuns. În cazul acestor produse creşterea vânzărilor a fost de până la 40%.