OZN, observat lângă reședința prințului Harry și Meghan Markle. Cum a fost făcută descoperirea
Un așa-zis „vânător de OZN-uri” a observat obiectul în formă de disc, argintiu, de aproximativ 8 metri diametru, în apropierea proprietății de lux deținută de cuplul princiar, relatează publicația Daily Star.
Întâmplător sau nu, descoperirea neobișnuită vine cu puțin timp înainte ca NASA să anunțe rezultatele unei investigații cu privire la OZN-uri.
Harry și Meghan locuiesc într-un conac din Montecito, proprietate în valoare de 11 milioane de lire sterline. Împrejurimile conacului au fost explorate de vânătorul de OZN-uri, care a făcut ciudata descoperire nu pe teren, ci în imaginile captate de Google și disponibile în aplicația Earth.
Investigatorul OZN Tony Moreno crede că descoperirea sa ar putea ofensa agenția spațială americană, care a cercetat îndelungat fenomenul și nu a ajuns la nicio concluzie care să fie făcută publică, arată sursa citată.
În imagine se vede un obiect rotund, cu un diametru de opt metri lățime, care pare să umbrească solul. Zona unde a fost văzut se află la aproximativ 40 de kilometri de proprietatea cuplului princiar.
Zona din jurul lacului Cachuma se află la doar o jumătate de oră de casa lor de la periferia orașului Los Angeles și a fost, de asemenea, locul unde a fost observat un OZN în 1969. Acesta fusese observat pe cer de două persoane, care au relatat că era de zece ori mai mare decât un avion și a planat deasupra lor timp de 15 minute.
Raportul NASA, așteptatNASA, care nu a oferit nicio explicație cu privire la presupusul obiect, este așteptată zilele acestea să publice raportul cu privire la OZN-uri, după o investigație de nouă luni.
Un purtător de cuvânt al NASA a declarat: „Echipa de studiu independent UAP este un consiliu format din 16 experți ai comunității din diverse domenii în chestiuni relevante pentru potențialele metode de studiu pentru fenomenele anormale neidentificate.
NASA a comandat studiul de nouă luni pentru a examina UAP( fenomenul OZN, n.r.) dintr-o perspectivă științifică și pentru a crea o foaie de parcurs pentru modul de utilizare a datelor și a instrumentelor științei pentru a avansa înțelegerea noastră a UAP. În momentul de față, observațiile limitate de înaltă calitate ale UAP fac imposibilă tragerea unor concluzii științifice din date cu privire la natura acestor evenimente" a transmis agenția.