Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orașul în care utilizarea smartphone-urilor va fi interzisă în şcoli

Mai multe școli din Statele Unite interzic total utilizarea smartphone-urilor. Utilizarea reţelelor de socializare, pe tot parcursul zilei, va fi, de asemenea, interzisă.  

Districtul şcolar din Los Angeles a votat în favoarea interzicerii totale a utilizării smartphone-urilor în şcolile publice din oraş.

Această decizie a fost anunţată de guvernatorul Californiei, cel mai populat stat din Statele Unite.

Interzicea utilizării dispozitivelor electronice în şcoli are ca scop limitarea impactului lor asupra sănătăţii mintale a elevilor.

Studiile arată că utilizarea excesivă a telefoanelor mobile este asociată cu o creştere a stresului, anxietăţii, depresiei, problemelor de somn, sentimentelor de agresivitate şi gândurilor suicidare la adolescenţi.

În Los Angeles, unde se află al doilea cel mai mare district şcolar din ţară, administraţia urmează să elaboreze un plan pentru a împiedica utilizarea telefoanelor mobile şi a reţelelor de socializare pe tot parcursul zilei.

Citește și
bacalaureat 2020
Bacalaureat 2024. La această sesiune lipsesc aproximativ 60.000 de elevi dintre cei care au început școala în 2012

„Şcolile care au implementat deja o zi fără telefoane raportează rezultate incredibile: copiii sunt mai fericiţi, vorbesc între ei, rezultatele lor şcolare sunt mai bune. Aşa că eu cred că este o idee căreia i-a venit timpul", a explicat Nick Melvoin, membru al consiliului de administraţie al districtului, care a propus interdicţia.

Studiile au arătat, de asemenea, o îmbunătăţire a rezultatelor şcolare în cazul celor care nu folosesc un smartphone.

Luni, medicul-şef al ţării, Vivek Murthy, a semnat un articol în New York Times în care solicită mesaje de prevenție în ceea ce privește utilizarea telefoanelor mobile, precum cele de pe pachetele de ţigări. El cere ca platformele să publice avertismente clare „pentru a atenţiona oamenii asupra pericolelor semnificative pe care le reprezintă pentru sănătatea mintală a adolescenţilor", conform News. 

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, s-a folosit de acest articol pentru a-şi anunţa intenţia de a interzice utilizarea smartphone-urilor în şcoli. Planul va trebui mai întâi să fie aprobat de legislatorii locali din acest stat democrat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult