Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orașul Drobeta Turnu Severin interzice trotinetele electrice. Oamenii ”se feresc cu greu din fața tinerilor vitezomani”

Primăria Drobeta Turnu Severin va interzice trotinetele electrice în zonele pietonale din oraș, cei care vor fi prinși că le mai folosesc urmând a fi amendați sau sancționați prin confiscarea vehiculului.

 

Primarul orașului Drobeta Turnu Severin, Mihai Screciu, a anunțat luni că trotinetele electrice vor fi interzice în zonele pietonale din oraș, din cauza numeroaselor plângeri venite de la localnici, care reclamă faptul că tinerii le folosesc fără respectarea regulilor și lovesc deseori trecătorii.

”Vom decide, în ședința de vineri 30 iulie, interzicerea circulației trotinetelor electrice în zonele exclusiv pietonale și de promenadă. Au existat, în ultima perioadă, foarte multe sesizări din partea severinenilor, că tinerii care folosesc trotinetele electrice nu respectă deloc regulile de deplasare, conduc cu viteză și au fost dese situațiile în care au lovit trecătorii. Este o decizie grea, dar necesară pentru siguranța noastră a tuturor, dar mai ales a bătrânilor și copiilor care se feresc cu greu din fața tinerilor vitezomani. Este obligatoriu să reglementăm condițiile de deplasare pentru a evita accidentele”, a scris primarul Mihai Screciu pe pagina sa Facebook.

”Vor exista avertismente, amenzi, iar celor care nu vor înțelege le vom confisca trotinetele”, a mai spus edilul.

Citește și
trotinete
Proiect privind Codul Rutier. Se reglementează circulația cu trotinetele și bicicletele

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult