Ochelari pentru câini, prescriși în Germania. ”Piper are miopie. Are dioptrii de minus 3,5”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Un medic veterinar din Germania s-a specializat în oftalmologie pentru câini şi le prescrie chiar şi ochelari.
Piper întoarce toate capetele când îşi face apariţia pe stradă. Şi asta pentru că oamenii văd rareori un câine care poartă ochelari.
"Piper are miopie. Are dioptrii de minus 3,5. E destul de mult pentru un câine. Participă la curse pentru câini şi trebuie să poarte ochelarii, altfel n-ar vedea obstacolele", spune stăpâna.
În vârstă de opt ani, căţeluşa este unul dintre pacienţii acestei doctoriţe, aflată printre puţinii veterinari cu specializare în oftalmologie. Pentru că mirosul îi ajută mult să se orienteze, mulţi stăpâni nici nu-şi dau seama când câinii au probleme de vedere. Semne există însă.
Ariane Petzold, veterinar: "Atunci când sunt la plimbare, într-un mediu necunoscut, încep să latre la obiecte la care n-ar trebui să latre, le e teamă de ceva sau se lovesc de ceva, cad sau nici nu vor să meargă."
Stăpâna lui Piper a venit să afle dacă simpaticului animal i se mai potrivesc ochelarii prescrişi în urmă cu un an. Un lucru care ar fi imposibil de stabilit dacă n-ar exista instrumente care calculează automat dioptriile. S-au inventat pentru bebeluşi, dar sunt utile şi în cazul necuvântătoarelor.
Ariane Petzold, veterinar: "Nu funcţionează ca atunci când merg oamenii la oftalmolog, pentru că eu nu pot să pun un câine în faţa unui tablou cu oase mici şi mari şi să-l întreb pe care le vede clar. Trebuie să fie un proces obiectiv, adică fără cooperarea pacientului."
Multe afecţiuni ale ochiului cu care au de-a face oamenii le pot da bătăi de cap şi câinilor. De exemplu, acest mascul suferă de conjuctivită cronică, iar faptul că şi-a băgat nasul într-un morman de frunze şi crengi uscate nu l-a ajutat deloc. Medicul i-a prescris nişte ochelari care să-l apere de razele UV, dar şi de impurităţi.
Ochelarii pentru câini seamănă cu cei de înot pentru oameni şi sunt de diverse culori şi mărimi. Există şi lentile de contact, dar câinii le pierd foarte uşor şi sunt scumpe. În schimb, acestea sunt mai eficiente în cazul cailor.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!