O sportivă din Rusia susține că nu a fost lăsată să se urce în avion. „M-au obligat să dovedesc că sunt femeie”
Galerie foto
Anna Turaeva, de șase ori campioană mondială de powerlifting, a povestit că angajații companiei aeriene Utair i-au pus întrebări intime privind orientarea sa sexuală, de față cu alți pasageri, pe aeroportul din Sankt Petersburg. Sportiva voia să ajungă acasă, în Krasnodar, potrivit New York Post.
„La punctul de control au refuzat să mă lase să trec, spunând că scrie pe pașaport că sunt femeie. A fost umilitor”, a scris Anna pe Instagram.
Confuziile au apărut datorită fizicului dezvoltat al sportivei din Rusia, esențial pentru sportul pe care îl practică, dar și din cauză că este rasă în cap. În urmă cu un an ea a dezvăluit în că este lesbiană.
Anna a mai declarat potrivit sursei citate că în copilărie avea părul lung și purta rochițe, însă acum ar arăta „ridicol” dacă s-ar îmbrăca în haine feminine, având în vedere fizicul ei.
Vezi în Galeria Foto cum arăta Anna înainte să își radă părul de pe cap.
„Toate persoanele care stăteau la coadă urmăreau această anarhie, mă simțeam neajutorată în această situație. Încercam să dovedesc că sunt cu adevărat femeie”, a mai spus Turaeva.
În ciuda situației, ea a rămas calmă și a încercat să le explice angajaților din aeroport că este greșit să îi ceară să dovedească faptul că este femeie.
„Apoi a avut loc un miracol - am fost lăsată să urc în avion”, a mai adăugat ea, fără să spună cum a reușit să treacă de control.
Compania aeriană Utair și-a cerut scuze după acest incident. „Asemenea servicii sunt inacceptabile. Fiți siguri că vom verifica acțiunile angajaților din aeroport și vom rezolva situația”, a transmis Utair.