Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O pisică s-a întors acasă la 2 zile după ce stăpânii i-au înmormântat ”rămășițele”. ”E un miracol”

O familie îndurerată a fost uluită când pisica dispărută s-a întors acasă, la două zile zile după ce membrii i-au înmormâtat ”rămășițele”.

Pisica familiei Robinson, Willow, de 18 luni, a dispărut în timpul furtunii puternice care a lovit Marea Britanie la începutul lunii. Jonny și Caterina Robinson, împreună cu cei doi copii ai lor, și-au căutat pisica mai bine de o săptămână, împrăștiind fotografii cu felina pe toate străzile, relatează Daily Mail.

După 10 zile, ei au descoperit rămășițele unei pisici asemănătoare, la marginea unei străzi. Îndurerați, cei patru membri ai familiei au înmormântat pisica decedată în grădina casei și au ținut un moment de reculegere pentru ea.

Însă după două zile, Willow a apărut la ușă, iar familia Robinson și-a dat seama că a îngropat o altă pisică. ”Nu știm cui i-a aparținut pisica aceea, dar măcar acum se odihnește în pace”, au spus soții.

Ei au mai spus că au avut parte de o bucurie uriașă atunci când Willow a revenit. ”E un miracol. Nu l-am văzut niciodată plângând soțul meu până acum”, a spus Caterina.

Citește și
masina de politie pe ulita unui sat
Bătaie cu parul din cauza unei pisici moarte, în Brăila. "Lucruri normale în ciclul vieţii"

După aproape 2 săptămâni de la dispariție, pisica părea bine hrănită, însă s-a întors acasă cu un picior rupt, dar medicii spun că se va reface în câteva săptămâni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult