O mireasă și-a rupt ambele picioare în noaptea nunții. Cum s-a întâmplat
Lyndsey Henderson, în vârstă de 30 de ani, a început să danseze frenetic pe hitul anilor 90, B*Witched’s C’est La Vie, însă, în urma entuziasmului și după o săritură riscantă, proaspăta mireasă s-a ales cu fracturi la ambele picioare.
În mod surprinzător, tânăra nu a simțit nicio durere și a continuat să danseze toată noaptea.
Abia după 2 zile, Lyndsey s-a prezentat la spital, unde i s-a spus că trebuie să poarte ghipsul timp de șase săptămâni.
„Am înnebunit de fericire când am auzit cântecul meu preferat. A fost prima casetă pe care am cumpărat-o, în 1998. Inițial nu am realizat ce s-a întâmplat și am continuat să dansez pe durata a încă șase melodii.
Abia a doua zi am început să calc ciudat pe piciorul stâng și mi-am dat seama că ceva este în neregulă. La spital mi s-a confirmat că mi-am rupt picioarele”, citează The Mirror.
În urma rănilor suferite, Lyndsey a trebuit să-și amâne luna de miere.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!