O mamă și-a predat la poliție fiul de 18 ani după ce a făcut o descoperire cutremurătoare, când băiatul a intrat în casă
Joshua Delbono, care la momentul crimei avea 18 ani, l-a ucis pe Charley Bates în iulie 2022, timpul unei lupte între două grupuri, în localitatea Radstock, din sud-vestul Angliei.
O ceartă privind o sumă de bani, izbucnită într-o parcare din Radstock între victimă și unul dintre prietenii lui Delbono a escaladat. Prietenii celor doi le-au sărit în ajutor, iar Delbono a luat un cuțit și l-a înjunghiat în piept pe Bates.
Delbono a fugit imediat de la locul crimei și a mers timp de o oră și jumătate, până la un lac, unde și-a incinerat hainele, ca să ascundă urmele.
Dar când a ajuns acasă, mama sa a sunat la poliție să anunțe că fiul ei a comis o crimă, la scurt timp după ce acesta a ajuns acasă, la 6 ore după ce l-a ucis pe adolescentul de 16 ani.
„Fiul meu a ucis pe cineva. S-a întâmplat mai devreme, în Radstock. Tocmai s-a întors și am aflat. Este în casa mea, dar nu îl pot lăsa să plece nicăieri”, i-a spus Donna Delbono operatorului de la numărul de urgențe.
Criminalul, care acum are 19 ani, a fost condamnat la închisoare pe viață, marți, după ce a fost găsit vinovat de o instanță din Bristol. El va trebui să petreacă cel puțin 21 de ani după gratii până va putea să ceară eliberarea condiționată, conform deciziei judecătorului.