O fetiţă de un an şi zece luni a fost găsită moartă în casă. Mama ei a încercat să fugă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă au fost sesizaţi, marţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că nepoata sa, de un an şi zece luni, ar lipsi de la domiciliul mamei.
“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat-o pe mama copilului, de 29 de ani, care a încercat să fugă în momentul în care a fost întrebată despre locaţia în care s-ar afla minora.
Femeia a fost imobilizată, fiind condusă la sediul Poliţiei oraşului Cernavodă, pentru audieri”, a transmis IPJ Constanţa, citat de News.ro. Sursa citată menţionează că în interiorul locuinţei, poliţiştii au găsit trupul neînsufleţit al copilului. Acesta va fi transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care copilul şi-a pierdut viaţa.