O femeie vrea să divorțeze după ce soțul i-a făcut o farsă pe care el o consideră nevinovată. „Am început să plâng și să țip”
Femeia în vârstă de 31 de ani și-a împărtășit experiența pe rețelele sociale, întrebându-i pe internauți dacă reacția ei a fost exagerată.
„Eu și soțul meu suntem căsătoriți de trei ani și suntem împreună de cinci ani. Întotdeauna am avut o relație sănătoasă și armonioasă, sau așa am crezut”, a spus femeia.
Ea a povestit că într-o dimineață se pregăteau împreună, ca de obicei.
„Soțul meu se tundea lângă mine, în timp ce eu mă spălam pe dinți. Din senin, își ia aparatul de ras electric și mi-l trece prin cap, tunzând o parte din păr chiar deasupra frunții. La început, am crezut că doar s-a prefăcut că o face, dar apoi am văzut o bucată mare din păr căzând în chiuvetă”, a mai spus aceasta.
Ce a deranjat-o cu adevărat pe femeie a fost faptul că bărbatului i s-a părut amuzant și nu înțelege unde a greșit. Ea, însă, a fost atât de dezamăgită încât își dorește să depună actele de divorț.
„M-am speriat foarte tare, am început să plâng și să țip la el, în timp ce el râdea. Mi-a spus că a fost doar o farsă, că nu a fost mare lucru, a fost doar păr și că ar putea crește din nou. Am avut o ceartă serioasă după aceea și, în cele din urmă, și-a cerut scuze, dar tot insistând că a fost o farsă și a fost amuzant, cel puțin pentru el”, a mărturisit femeia.
Totuși, cei care i-au citit povestea au sfătuit-o să nu mai rămână lângă bărbatul cu care are un copil, pentru că nu poate fi de încredere.