Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie și-a aruncat în aer rochia de mireasă pentru a sărbători încheierea căsniciei

La doar o zi de la încheierea căsătoriei ce a ţinut 14 ani, o femeie din Texas a decis să sărbătorească momentul aruncându-şi în aer rochia de mireasă, relatează Mirror.

Potrivit Mirror, Kimberly Santleben-Stiteler, autoarea exploziei, şi-a rugat membrii familiei şi prietenii să vină să asiste la moment. Apoi şi-a lipit explozibil de rochie, pe care a agăţat-o în ţinte de tir, într-un câmp învecinat.

Explozia a fost atât de puternică, încât a putut fi auzită de la o distanță de 24 de kilometri.

"Am vrut să scot din casă toată lucrurile din timpul căsătoriei. Fotografiile sunt în pod, inelul e în seif (dar probabil că-l voi vinde), iar rochia am vrut să o ard", a declarat fosta posesoare a rochiei în vârstă de 43 de ani, citată de Star Telegram.

"Am avut parte de multe sfaturi şi sugestii din partea prietenilor şi a familiei, cum ar fi să o donez pentru copiii prematuri sau ca rochii pentru botez. Însă pentru mine, rochia reprezintă o minciună. Am vrut să am o petrecere de divorţ", a mai precizat ea.

Citește și
printesa Eugenie, cicatrice, nunta, rochie de mireasa,
De ce și-a arătat Prințesa Eugenie cicatricea la nuntă. Rochia, aleasă special

Explozia a avut loc dupa ce femeia a tras cu arma intr-unul din explozibilele atașate.

"A fost eliberator să apăs pe trăgaci", a completat ea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult