Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Giroc a făcut muncă de detectiv și a reușit să prindă un hoț înaintea Poliției. A venit la secție cu dovezile

O femeie din Giroc a reușit să prindă un hoț, după investigații făcute pe cont propriu. După ce a strâns toate dovezile, s-a dus la poliție și bărbatul a fost reținut.

 

Femeia a sesizat poliția după ce mai multe materiale de construcții au dispărut de pe un șantier din Giroc, unde își ridica un imobil. Păgubita s-a uitat pe înregistrările camerelor de supraveghere, observând cum un muncitor încărca într-o dubă materialele, dar nu s-a oprit aici, ci a demarat o adevărată investigație pe cont propriu, relatează publicația tion.ro.

Materialele de construcții în valoare câteva sute de euro au fost încărcate într-o mașină de curierat, în seara de 11 august, astfel că femeia a mers mai departe pe firul întâmplării.

A mers cu imaginile la sediul firmei de curierat și, cu ajutorul angajaților de acolo, a reușit să îl identifice pe șofer.

Citește și
masina politie
Focuri de armă pe străzile din Timișoara. Polițiștii, în urmărirea unui ATV

Șoferul nu bănuia că a fost implicat într-un furt și i-a povestit că a fost plătit cu 300 de lei să ducă materialele de construcții de la Giroc la Ghilad. Nu îl cunoștea pe cel care l-a plătit, însă a dus-o exact la adresa la care livrase materialele. Tânăra i-a anunțat pe polițiști că și-a găsit materialele furate acasă la fratele unuia dintre angajații de pe șantier, care-și făcea casă.

Păgubita a reușit chiar să își recupereze o parte din materiale și l-a identificat și pe autorul furtului, chiar angajatul ei.

Într-un final, miercuri, bărbatul a fost identificat oficial și de polițiști. Are la activ o condamnare cu suspendare și se află în termenul de încercare, astfel că a fost reținut pentru 24 de ore.

„În data de 18 august a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au identificat un bărbat de 44 de ani, bănuit de furtul mai multor materiale de construcții de pe un șantier din Giroc. În fapt, în data de 11 august, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, de pe un șantier din Giroc, au fost sustrase mai multe materiale de construcții.

Bunurile au fost recuperate parțial. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, bărbatul de 44 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult