Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie care nu a mai folosit șampon de 6 ani susține că are părul mult mai sănătos. Ce folosește acum

O femeie raw vegană nu a folosit șampon timp de șase ani și a râs de cei care susțin că este murdară, spunând că de când a renunțat la produsele de îngrijire din comerț părul ei arată mai sănătos ca niciodată.

Laura Ashley, din California, spune că este complimentată des pentru părul ei. Aceasta susține că secretul este evitarea șampoanelor din comerț, explicând că pentru a-și îngriji părul îl perie, apoi îl spală cu apă.

Femeia și-a arătat rutina de îngrijire a părului pe rețelele sociale, iar răspunsurile au fost extrem de variate.

Unii internauți i-au lăudat părul „splendid”, pe când alții au spus că arată gras și au rugat-o să își spele podoaba capilară. Însă Laura a râs la răspunsul lor și a transmis că fiecare poate avea propria opinie.

„Am văzut câteva opinii online legate de oamenii care nu folosesc șampon și cu cât aprofundam subiectul, cu atât îmi doream să iau totul în propriile mâini și să-mi asum responsabilitatea. E un fel de experiment „fă-ți singur”. Părul meu arată mult mai sănătos acum. Înainte era drept și foloseam constant căldura pe el și produse care îl îngreunau. Acum le-am lăsat de-o parte și am început să am bucle. E drăguț - mă trezesc, îmi fac un duș și îmi place părul meu. Este mai sănătos și din punct de vedere psihic pentru că este important să fii confortabil. Nu îmi mai ia 40 de minute dimineața să îmi aranjez părul. Este mai sănătos și crește și mai repede”, a spus Laura, potrivit dailymail.co.uk.

Inițial, femeia a folosit un amestec de praf de copt și oțet pentru a se spăla pe cap, însă, între timp, a renunțat și la acesta. Acum, Laura își spală părul doar cu apă, apoi aplică uleiuri esențiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult