O femeie care a intrat în comă la Iași și-a revenit brusc și a început să cânte. Medic: ”Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”
Prof. univ. dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii II Chirurgie de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași și al Centrului de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic din cadrul aceleiași unități, a povestit pentru Ziarul de Iași un caz inexplicabil pentru el.
Potrivit doctorului Lupașcu, în 2019, o asistentă medicală din Bacău, care făcuse și studii de canto, a intrat inexplicabil în comă după un transplant hepatic și și-a revenit la fel de brusc, după 2 săptămâni, moment în care a început să cânte.
Femeia fusese diagnosticată cu ciroză hepatică post hepatită cu virus C și a beneficiat de un transplant hepatic la centrul din Iași, după 2 ani de așteptare.
”Deși postoperator evoluția femeii era bună, la 6 zile după intervenție a intrat în comă. Nu mai răspundea la stimuli. Au fost realizate diverse investigații imagistice, au consultat-o cei mai buni neurologi din Iași, precum și un profesor de neurologie din SUA. Toți spuneau același lucru, că nu au mai văzut așa ceva și nu sunt speranțe ca pacienta să își mai revină. Deși nu răspundea la stimuli, grefa funcționa foarte bine, la fel și inima și celelalte organe. Dar neurologic era în comă. Ne-am gândit la un AVC, dar l-am exclus după primirea rezultatelor. Prognosticul era sumbru. L-am anunțat și pe fiul ei, care era medic, că mama sa are șanse minime”, a povestit prof. univ. dr. Cristian Lupașcu.
”Femeia și-a revenit cortical încet, încet. Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”Și-a revenit însă după 2 săptămâni și a început să cânte. ”Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, spune acum medicul despre cazul său.
„Mă duceam în fiecare zi la patul ei și chiar dacă era în comă îi vorbeam și o strigam pe nume. La un moment dat a început să miște puțin globii oculari și apoi în fiecare zi făcea progrese minuscule, deschidea ochii, mișca degetele, dădea din cap, dar nu vorbea. Cel mai greu și-a revenit limbajul. Ne gândeam deja că nu o să mai vorbească și nu o să mai cânte niciodată. Într-o zi, aflându-mă lângă patul ei mi-a venit în minte să îi cer să cânte o notă muzicală și i-am spus să îmi dea un LA minor. Într-o secundă am auzit din gura pacientei nota muzicală. Toți medicii care erau atunci în salon au început să aplaude. Femeia și-a revenit cortical încet, încet. Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, a declarat medicul Lupașcu.
Doctorul a încercat însă și o explicație științifică: ”Medical vorbind, probabil că a fost vorba de două lucruri. Primul se referă la faptul că a stat poate prea mult pe lista de așteptare și creierul ei aflat în această insuficiență hepatică a avut mai mult de suferit decât la alți pacienți. Iar al doilea aspect a fost acela că, văzând-o în această stare de comă, i-am schimbat complet medicația pe care i-o dădeam la început”.
Medicul a povestit că femeia și-a revenit până la urmă. A făcut exerciții de logopedie și i-a fost reeducată vorbirea. La 3 luni de la intervenție articula cu greu cuvintele, iar la un an spunea destul de bine tot ce avea de spus. „În momentul în care a rostit un LA minor ca un diapazon, am știut că își va reveni. Și așa a fost”.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 26-09-2024 20:44