Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie a murit după ce s-a despărţit de iubit şi a sărbătorit bând vin în cadă

O femeie din Marea Britanie a murit înecata în cadă după ce ar fi consumat mai multe pahare de vin.

Sarah Yarnall, în vârstă de 48 de ani, tocmai se despărțise de partenerul ei de viață din ultimii zece ani, și din acest motiv s-ar fi apucat de băut, scrie The Sun.

Ea fost găsită sub apă de un prieten, care a mers să o verifice după ce femeia nu i-a răspuns la apeluri și a încercat să o resusciteze, însă fără rezultate.

 “Am urcat scările, iar ușa de la baie era larg deschisă, iar ea era în cadă. Se uita la tavan și avea urechile sub apă, și nu m-a auzit, așa că am bătut în cadă și am salutat-o”, povestește David Bells.

"Nu era alcool în baie, și nu am văzut nicio sticlă sau vreun pahar pe unde. Apoi a bătut cineva la ușă să îmi mut mașina, așa că am plecat”, a continuat el, precizând că femeia a rămas în cadă.

Citește și
groapa
O fetiţă a murit înecată într-o groapă, iar fratele care a sărit să o salveze a pierit şi el

“În drum spre casă m-am oprit să o sun, dar nu mi-a răspuns. Când am urcat, am găsit-o în cadă sub apă. Prima mea reacție a fost să smulg dopul și să o trag și să o pun pe podea. Apoi am sunat la serviciul de urgență și i-am acordat primul ajutor," a adăugat el.

Polițiști sosiți la fața locului spun că au găsit o sticlă de vin goală lângă ușa de la intrare și alte două sticle goale de vin în bucătărie.

Testele arată că femeia avea o cantitate de 260 de miligrame de alcool la 100 de mililitri de sânge, în timp ce limita pentru șoferi în Marea Britanie este de doar 80 de mg.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult