O femeie a furat o mașină de pompieri, apoi a pretins că este voluntar. Ce s-a întâmplat după
Belinda Delores Waugh, în vârstă de 44 de ani, din Wellborn, se află în custodia polițiștilor, a transmis biroul șerifului din Suwannee.
Ofițerii au fost chemați la Departamentul de Pompieri Voluntari din Wellborn, miercuri, unde voluntarul șef a spus că Waugh, care a petrecut întreaga noapte la stația de pompieri, ar fi dispărut cu tot cu o autospecială, potrivit New York Post.
„Când eram la locul faptei, Belinda l-a sunat pe voluntarul șef și i-a spus că a rămas fără combustibil și că se află cu treabă în Live Oak”, au spus oficialii într-o declarație.
Adjunctul diviziei de patrulare, Bradley Griffin, a localizat-o pe Waugh, care se afla la 16 kilometri nord-vest de Wellborn.
Waugh ar fi susținut, după ce autoritățile au ajuns la ea, că este voluntar în cadrul Departamentului de Pompieri Wellborn.
„Dar, potrivit administrației pompierilor din Suwannee, ea nu se afla pe lista lor de voluntari și nu avea autorizație să conducă mașina de pompieri”, a spus poliția.
Femeia a fost arestată și este acuzată de furt calificat și de prezentare sub o identitate falsă.