O descoperire sinistră făcută în 1985 a dus acum la rezolvarea unei crime misterioase. Cazul lui Mary Alice
Biroul șerifului din St. Johns County a transmis, pe 8 mai, un comunicat de presă în care anunța că rămășițele umane ale femeii au fost găsite într-un mormânt improvizat, pe plaja Crescent, în 1985, la aproximativ 80 de kilometri distanță de Jacksonville, potrivit FoxNews.
„Investigația inițială a arătat că victima era o femeie de culoare albă, posibil cu vârsta între 30 și 50 de ani la momentul decesului. În urma circumstanțelor, s-a stabilit că a fost omorâtă”, se arată în comunicat.
După ani de zile în care s-au făcut eforturi pentru a înainta cu ancheta în acest caz, rămășițele au fost transportate la Othram, un laborator privat de criminalistică, în 2023. Au fost dezvoltate mai multe piste, iar anchetatorii au vizitat posibile rude și au colectat mostre.
În ianuarie 2024, anchetatorii au reușit să stabilească ale cui sunt rămășițele: Mary Alice Pultz.
„Echipa de la Othram a reușit să extragă mostră ADN și să construiască un profil ADN al victimei”, a declarat biroul șerifului.
Ulterior, profilul a fost încărcat în baze de date genealogice, astfel reușind să ajungă la posibile rude.
Pultz s-a născut în 1943 și a crescut în Maryland. Ultima dată a fost văzută de către familia ei în 1968, după ce a plecat cu iubitul ei, John Thomas Fugitt.
„Din cauza vremurilor de atunci, comunicarea nu era una grozavă. Credem că Mary Alice și Tommy au plecat împreună, probabil spre Florida sau Georgia”, a spus un oficial.
Anchetatorii au descoperit că Pultz avea găuri în craniu, ceea ce arăta că a suferit o intervenție chirurgicală pe creier după 1968. Autoritățile cred că a fost „implicată într-un eveniment care a provocat leziunea traumatică și ar fi necesitat spitalizare”.
Între timp, Fugitt a murit.
„Anchetatorii au aflat că Fugitt a fost condamnat la moarte în Georgia, în urma unei crime comise în 1981, când colegul său de cameră a fost ucis. Fugitt a murit în celula sa, înainte de execuție”, au spus autoritățile.
Șeriful a spus că ancheta asupra acestei crime este „un exemplu puternic” pentru a nu te da niciodată bătut.