Coroana ”nepreţuită”, găsită de un detectiv. Un refugiat a ţinut-o ascunsă timp de 20 de ani
Galerie foto
Coroana din cupru aurit pe care sunt prezentate în relief imagini cu Iisus şi cei doisprezece apostoli a fost descoperită după ce un fost refugiat devenit cetăţean olandez l-a contactat pe Arthur Brand, un cunoscut detectiv olandez care se ocupă de cazurile ce implică dispariţia unor opere de artă.
Brand, supranumit „Indiana Jones-ul lumii artei", după ce a descoperit mai multe artefacte dispărute, a declarat că această coroană se află în prezent într-un loc sigur şi va fi predată autorităţilor etiopiene.
Din apartamentul său din oraşul-port olandez Rotterdam, fostul refugiat Sirak Asfaw a relatat AFP cum a ajuns să intre în posesia coroanei, considerată de experţi una dintre cele mai importante artefacte culturale ce aparţin Etiopiei.
Fostul refugiat egiptean, care în prezent lucrează în aparatul guvernamental olandez, a fugit din ţara sa la sfârşitul anilor '70. După ce s-a stabilit în Olanda, Sirak a început să primească refugiaţi etiopieni aflaţi în căutarea unei vieţi mai bune, printre aceştia numărându-se piloţi şi diplomaţi. În aprilie 1998, în timp ce căuta un document, el a dat peste coroană într-o valiză lăsată în urmă de unul dintre vizitatorii săi. „M-am uitat în valiză şi am văzut ceva uimitor şi mi-am spus: 'nu e bine, aceasta a fost furată, nu ar trebui să fie aici, aparţine Etiopiei'''.
''Nu am vrut să o înapoiez aceluiaşi regim care a făcut posibil ca această coroană să fie furată'', a dezvăluit el. Prin urmare, Sirak a decis să devină un gardian al coroanei până când vremurile aveau să devină favorabile ''pentru fi înapoiată''.
Timp de 21 de ani, coroana a rămas ascunsă în apartamentul său.
După instalarea premierului reformator Abiy Ahmed, Sirak a simţit că lucrurile s-au schimbat suficient de mult în Etiopia pentru a înapoia în sfârşit artefactul.
Brand a declarat că Sirak l-a contactat şi ''i-a spus că se află în posesia unui artefact etiopian de mare importanţă culturală''.
''S-a dovedit că în ultimii 21 de ani Sirak Asfaw s-a aflat în posesia unei rare coroane etiopiene din secolul al XVIII-lea, pe care doreşte să o înapoieze'', a povestit Brand.
Guvernul olandez a confirmat pentru AFP că Brand a anunţat autorităţile în legătură cu existenţa coroanei. ''Autenticitatea ei urmează să fie stabilită în cooperare cu autorităţile etiopiene'', a precizat Guvernul.
Jacopo Gnisci, cercetător asociat la Universitatea Oxford, care a analizat artefactul şi i-a confirmat autenticitatea, a declarat că există mai puţin de două duzini de astfel de coroane, numite "zewd".
"Aceste coroane sunt o imensă însemnătate culturală şi simbolică în Etiopia, ele fiind de obicei donate de oficiali de înalt rang bisericilor, un obicei care datează din Antichitatea Târzie", a declarat el pentru AFP.
Coroana are o inscripţie care specifică 1633-1634, însă Gnisci este de părere că cel mai probabil a fost realizată un secol mai târziu, la comanda unuia dintre cei mai influenţi etiopieni de la acea vreme, Welde Sellase. Potrivit cercetătorului, acesta ar fi donat coroana unei biserici dintr-un sat numit Cheleqot.
Ultima dată când coroana a fost văzută în public a fost purtată de un preot, potrivit unei fotografii realizate în 1993 înainte ca artefactul să dispară, a indicat Gnisci. O anchetă a fost lansată la acea vreme, dar vinovaţii nu au fost găsiţi.
''Aceste coroane au o valoare simbolică nepreţuită şi este important să fie înapoiate Etiopiei'', a precizat Gnisci.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 02-10-2019 11:37