Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O ambulanță care transporta un pacient în stare gravă, lovită în plin, în Timișoara

Un accident grav a avut loc în apropiere de Timișoara, sâmbătă seara.

Ambulanța transporta un pacient în stare foarte gravă, victimă a unui accident în Petroșani. Acesta căzuse cu mașina de pe un pod, potrivit opiniatimisoarei.ro.

O femeie de 30 de ani a intrat pe drumul principal fără să se asigure, lovind autospeciala.

În urma impactului, femeia care conducea autoturismul a rămas încarcerată. Medicul, asistenta și șoferul din ambulanță au fost răniți.

La fața locului au sosit echipaje ale ambulanței, poliției și pompierilor, intervenind de urgență.

O altă ambulanță a fost trimisă de la Timișoara și l-a preluat pe pacientul care se afla în salvarea implicată în accident, iar alte autospeciale i-au transportat pe ceilalți răniți.

Citește și
SMURD
Ambulanță SMURD, implicată într-un accident în Capitală. Paramedicii, duși la spital

Polițiștii au inițiat o investigație pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult