Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Municipiul Bârlad vrea drapel propriu. Cum arată varianta propusă. FOTO

Municipiul Bârlad va avea un drapel heraldic, proiectul de hotărâre privind această iniţiativă aflându-se în dezbatere publică.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Bârlad, etapa dezbaterii publice este premergătoare procedurii legale de avizare a drapelului municipiului Bârlad, etapă în care orice persoană sau entitate poate formula sugestii, propuneri sau amendamente asupra proiectului pus în dezbatere, transmite Agerpres.

„Paşii legali propriu-zişi vor urma după încheierea dezbaterii publice, când vor fi analizate şi selectate toate propunerile de către o comisie de specialitate care va supune dezbaterii Consiliului Local Bârlad una sau mai multe variante de drapel. După aprobarea Consiliului Local Bârlad, varianta sau variantele oficiale vor fi înaintate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care, la rândul său, le va supune avizării Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române", au precizat reprezentanţii Primăriei Bârlad.

Varianta finală, avizată de Comisia Naţională, va face obiectul unui proiect de hotărâre pentru a fi aprobat de Guvernul României.

Varianta propusă dezbaterii este un drapel în culorile albastru și auriu și are imprimată stema municipiului Bârlad, aprobată prin HG 1972/2004, precum anul 1401, de când datează prima atestare documentară a localității. De asemenea, drapelul este mărginit de franjuri aurii.

Citește și
Tânăr din Bârlad, salvat de la moarte în ultima clipă după ce a început să transmită live pe Facebook sinuciderea sa
Tânăr din Bârlad, salvat de la moarte în ultima clipă după ce a început să transmită live pe Facebook sinuciderea sa

„Bârlădenii vor un drapel al lor!

În legătură cu anunțul pentru dezbaterea publică privind drapelul heraldic al municipiului Bârlad, primarul Dumitru Boroș le mulțumește celor care și-au exprimat păreri pro sau contra proiectului de steag, așteaptă în continuare sugestii și îi asigură că va ține cont de toate remarcile făcute. Pentru o mai bună înțelegere, etapa dezbaterii publice este premergătoare procedurii legale de avizare a drapelului municipiului Bârlad, etapă în care orice persoană sau entitate interesate poate formula sugestii, propuneri, amendamente, etc. asupra proiectului pus în dezbatere. Mai mult, oricine ar fi putut avea o astfel de inițiativă, fără a fi obligat la o consultare prealabilă. Tocmai acesta este și scopul unei dezbateri publice! Pașii legali propriu-ziși vor urma după încheierea dezbaterii publice, când vor fi analizate și selectate toate propunerile de către o comisie de specialitate care va supune dezbaterii Consiliului Local Bârlad una sau mai multe variante de drapel. După aprobarea Consiliului Local Bârlad, varianta sau variantele oficiale vor fi înaintate Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care, la rându-i, le va supune avizării Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române. Varianta finală, avizată de Comisia Națională, va face obiectul unui proiect de hotărâre pentru a fi aprobat de Guvernul României. Interesul manifestat față de această inițiaivă a primarului Dumitru Boroș, pe care nimeni nu a avut-o în istoria Bârladului, dovedește dorința localnicilor de a avea un drapel al lor. Și-l vor avea, așa cum și-l doresc!”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad, într-o postare pe contul oficial de Facebook.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult