Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Muncitori serviţi cu ceai otrăvit, după ce au vrut să taie copacii dintr-un oraş englez

Caz uluitor anchetat de poliţia din oraşul Sheffield.

Poliţiştii suspectează că mai mulţi muncitori angajaţi să taie copacii în cadrul unui plan controversat de amenajare urbană au ajuns la spital după ce au fost serviţi de localnici cu ceai otrăvit. Cel puţin 3 angajaţi ai companiei Amey ar fi căzut victimei, iar proiectul a fost oprit pe termen nedefinit, ca urmare a temerilor privind siguranţa celor implicaţi, scrie Daily Mail.

Muncitorii fuseseră puşi să taie copacii în cadrul unui plan de amenajare a centrului oraşului căruia localnicii i s-au opus violent, ajungându-se chiar la ciocniri cu angajaţii firmei. Doi septuagenari au ajuns chiar după gratii din acest motiv.

Ulterior, localnicii ar fi adoptat un plan mai subtil, prefăcându-se că sunt politicoşi şi îi servesc pe muncitori cu ceai. Legiştii încearcă să determine acum ce substanţă le-a fost pusă în băutură.

Autorităţile locale intenţionau să taie câteva mii de copaci, mulţi dintre aceştia fiind plantaţi în memoria victimelor Primului Război Mondial. Oficialii din Sheffield spun însă că e vorba de arbori uscaţi sau bolnavi.

Citește și
otrava
Un italian și-a otrăvit întreaga familie cu taliu. ”Am pedepsit persoanele impure”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult