Motivul pentru care râșii din România sunt capturați și trimiși în Croația și Slovenia
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Totul, în cadrul unui program internațional de repopulare a munților din aceste țări, cu râși.
După ce a fost scos din cușca specială, animalul a fost cântărit și măsurat, iar medicii au luat probe biologice pentru analize de laborator.
După o perioadă de carantină de 30 de zile, felina va ajunge la noua ei casă. Mai exact, la noua ei pădure.
Imediat ce pe camerele de supraveghere amplasate în pădure s-a văzut că felină a căzut în capcană, s-a format o echipă care a urcat pe munte să o recupereze.
Odată tranchilizat, râsul a fost scos din capcană şi i s-au făcut măsurători.
Mihai Pop, voluntar ACDB: „Acum se fotografiază animalul pe ambele părţi pentru paşaport şi pentru tipar. Nu există 2 raşi cu acelaşi tipar pe blana".
Animalul a primit şi o zgardă în care se află un cip, dar şi un nume.
Pădurarii spun că în munţii din judeţele Bacău şi Vrancea, monitorizarea râşilor a început în urmă cu 35 de ani. Şi cum este o zonă ferită, au apărut din ce în ce mai multe exemplare.
Marian Ghionoiu, pădurar: „Este la o altitutide, cea mai mare altitudine a zonei noastre".
Adria Titianu, responsabil vânătoare Romsilva: „Este un program internaţional la care a aderat ministerul mediului în România să livrăm nişte râşi vii pentru repopularea Alpilor Dinarici, mai exact zona Sloveniei şi Croației".
Specialiştii spun că populaţia de râși din ţara noastră se reface și în unele zone avem deja suficiente exemplare pentru schimburi cu alte ţări. Până acum câțiva ani, râsul se afla la noi, pe lista speciilor sever ameninţate.