Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care prețul biletelor de intrare la Taj Mahal a crescut cu 400% pentru anumiți turiști

Prețul biletului de vizitare a monumentului Taj Mahal, pentru turiștii indieni, s-a majorat cu 400%, aceasta fiind o măsură de a reduce daunele provocate de numărul mare de vizitatori.

Cetățenii indieni reprezintă majoritatea vizitatorilor zilnici, la Taj Mahal. Aproape 6,5 milioane de oameni au admirat capodopera din secolul al XVII-lea, în 2016, scrie The Guardian.

Un bilet pentru accesul în cadrul complexului inclus în patrimoniu mondial UNESCO a fost scumpit de la 50 de rupii la 250 de rupii.

Creșterea prețurilor a intrat în vigoare luni. Turiștii internaționali vor plăti aproximativ 19 dolari pentru a intra pe situl din nordul Indiei. Inițial, biletul costa doar 16 dolari.

"Această măsură va reduce numărul vizitatorilor la mausoleu cu cel puțin 15-20% și va genera venituri pentru conservarea sa", a declarat purtătorul de cuvânt al monumentului. Anterior, autoritățile au decis să limiteze numărul vizitatorilor la 40.000 pe zi.

Citește și
monument polonia
Motivul neașteptat pentru care unui monument din Polonia i s-a modificat poziția

Experții spun că fluxul imens de oameni provoacă pagube ireversibile podelei, pereților și fundațiilor din marmură. Alte daune sunt cauzate de excrementele insectelor din râul Yamuna, unul dintre cele mai poluate căi navigabile din India.

În iulie, instanța supremă din India a amenințat fie că va închide monumentul din cauza eșecului autorităților de a-l proteja de degradare. De asemenea, Instanța a mai cerut autorităților indiene să consulte experți internaționali pentru a accelera acțiunile de conservare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult