Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care gazonul de pe un stadion din Europa a fost înlocuit cu 300 de copaci

O pădure alcătuită din 300 de copaci adulţi a înlocuit gazonul perfect tuns al unui stadion din oraşul austriac Klagenfurt.

Este vorba despre un proiect artistic care doreşte să sublinieze pericolele generate de distrugerea mediului înconjurător, informează DPA.

Deşi această instalaţie artistică a fost plănuită încă din urmă cu şase ani, iniţiatorul său, curatorul elveţian Klaus Littmann, spune că inaugurarea proiectului "For Forest" a ajuns să coincidă cu actuala dezbatere despre urgenţa acţiunilor climatice.

"Sincronizarea este stranie", a declarat el în faţa reporterilor reuniţi în Klagenfurt.

Klauss Littmann s-a inspirat pentru acest proiect dintr-un desen al artistului austriac Max Peintner, ce prezintă un stadion de mari dimensiuni, din tribunele căruia spectatorii privesc spre o pădure interioară, în loc să urmărească tradiţionalul joc de fotbal.

Citește și
stadion
Sportivi obligați să se antreneze în stradă, lângă puşcărie. Stadioanele sunt în ruină

Cu ajutorul arhitectului peisagist italian Enzo Enea, Klaus Littmann a folosit în acest proiect 300 de mesteceni, plopi, stejari, larici, brazi şi alte specii de copaci.

Copacii - cultivaţi în pepiniere - au vârste de aproximativ 50 de ani şi înălţimi de 15 metri.

Stadionul din Klagenfurt, ce are o capacitate de 30.000 de locuri, va fi deschis pentru public, cu acces gratuit, până pe 27 octombrie. Vizitatorii vor putea să admire pădurea din tribunele arenei. Pentru a proteja copacii, accesul vizitatorilor în acea pădure va fi interzis.

Echipa locală de fotbal, Austria Klagenfurt, care evoluează în a doua divizie austriacă, va trebui să joace meciurile de pe teren propriu pe un alt stadion, care are o capacitate mai mică.

Partidul Libertăţii din Austria, o formaţiune politică de dreapta, a criticat proiectul şi pe organizatori, susţinând că reprezintă "un abuz asupra unui stadion" şi invocând cantitatea mare de apă ce va fi utilizată pentru udarea copacilor.

După încheierea proiectului, cei 300 de copaci vor fi plantaţi în proximitatea stadionului şi vor alcătui "o sculptură permanentă şi vie".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult