Motivul pentru care 4 sticluțe de parfum sunt vândute cu 1,6 mil. $. Ce se întâmplă cu banii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Conține patru sticluţe cu licori și fiecare reprezintă un anotimp. Însă asta nu este tot. Sticluțele în sine reprezintă o comoară, pentru că sunt decorate cu sute de pietre prețioase.
Dar, dincolo de prețul amețitor, avem de-a face și cu o latură filantropică. Jumătate din încasări vor fi donate.
Sticluțele cu prețiosul parfum sunt placate cu aur şi argint. În plus, sunt decorate cu 345 de diamante şi zeci de safire şi smaralde. Aşa că, după terminarea substanţei frumos mirositoare, cumpărătorul rămâne cu o avere.
Sara Diaz, director al brandului Sagrada: "Scopul Sagrada este de a atinge cea mai mare audienţă posibilă. Nu să ajungă doar la clienţi. Vrem ca toată lumea să ştie despre proiectul nostru şi scopurile noastre, de a uni luxul cu filantropia. Am dori să devenim pionieri ai acestei mişcări."
Pe lângă puzderia de pietre prețioase, fiecare sticluță are un medalion încrustat, cu ingredientele fiecărui parfum inspirat de unul dintre cele patru anotimpuri. La acest proiect a lucrat cea mai veche familie de bijutieri din Barcelona.
Joan Oliveras Bagues, bijutier: "Trebuie să fii foarte exact cu limbajul creativ şi realizarea bijuteriei. Astfel încât transmiterea ideilor să ajungă intactă. Şi cred că am realizat acest lucru."
Cele patru parfumuri conțin uleiuri esenţiale extrase din trandafiri franţuzeşti, iasomie şi alte flori - multe dintre ele exotice. Fiecare parfum are 18 componente, adică numărul turnurilor Catedralei Sagrada Familia.
Jimmy Boyd, parfumier: "Fiecare dintre cele patru arome este creată prin îmbinarea a opt elemente. Ele constituie sufletul parfumului. Ele vin din cele mai pure surse disponibile în natură. Sută la sută naturale. Este dificil să găseşti un astfel de grad de ingrediente în orice alt parfum."
Jumătate din suma încasată va ajunge la organizaţia caritabilă a clubului de fotbal FC Barcelona.
Maria Valles, manager al Fundaţiei FC Barcelona: "Barça şi Fundaţia Barça realizează numeroase programe cu acei copii care sunt foarte bolnavi. Cei care nu pot părăsi spitalele. Şi noi avem acorduri cu cinci spitale pediatrice de aici din Catalonia."
Exista însă şi flacoane mai mici cu parfumul valoros. Cu toate că prețul acestora este considerabil mai mic decât al setului, turiştii de rând nu par atraşi de ofertă.
Bărbat: "Cred că e bine să cheltuieşti bani pentru tine, dar 1.600 de euro e un preţ foarte mare. Aş putea călători în jurul lumii."
Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru sprijinirea copiilor bolnavi. Organizaţia clubului sportiv va construi noi spaţii în spitalele de pediatrie în care se recuperează micutzii greu încercaţi de soartă.