Modelul care a fost la un pas să ajungă la închisoare din cauza pozelor sale
Galerie foto
Negzzia, în vârstă de 29 de ani, trăiește acum în Paris, unde deocamdată nu are drept de muncă pentru că cererea sa de azil nu a fost încă adoptată.
Tânăra este acuzată că ar fi răspândit ”cultura anti-islamică” prin acele fotografii în care apare îmbrăcată sumar.
Femeia spune că la un moment dat, un fotograf din Teheran a încercat să o violeze, dar a reușit să îi reziste. Însă acesta a anunțat autoritățile despre fotografiile sale. Din fericire, Negzzia a reușit să fugă din Iran înainte ca poliția să o aresteze.
Apoi, s-a dus la Istanbul, unde a încercat să se întrețină ca model. Când și-a dat seama că nu este orașul în care ar vrea să își petreacă viața, Negzzia a fugit în capitala franceză, potrivit Daily Star.
Negzzia a completat toate actele necesare pentru a rămâne în Franța în mod legal, cererea de azil fiind înregistrată în luna noiembrie a anului trecut.
”Mi-am vândut punga cu toate rochiile pentru 10 euro, pentru a putea mânca. În Iran, nimeni nu te împiedică să fii model, dar trebuie să fii foarte atentă, iar eu nu am fost”, a povestit ea.