Ministrul Cercetării a adormit la o conferință de presă. Explicațiile oferite de Ciprian Teleman. VIDEO
„Regret situaţia apărută la conferinţa de presă de la Sibiu, unde, din cauza oboselii acumulate, am avut câteva momente de somnolenţă. Le cer scuze colegilor cu care eram la respectiva conferinţă şi le cer scuze şi colegilor de partid care au citit în presă relatarea incidentului.
Consider că este cel puţin normal să adresez aceste scuze şi publicului pentru o situaţie neplăcută care n-ar fi trebuit să se petreacă. Înţeleg dorinţa de a pune în centrul atenţiei acel incident, îl consider lipsit de importanţa care i se dă, dar cine simte nevoia de a-l considera relevant are, desigur, această libertate”, a scris Ciprian Teleman, vineri pe Facebook, conform News.ro.
Acesta a mai spus că speră ca această situaţie să fie înţeleasă şi din perspectivă umană.
„În ceea ce mă priveşte, ştiu că este un rezultat al oboselii şi tracasării din ultimele luni şi consider că responsabilitatea îmi revine întru totul. Din acest motiv, sper ca situaţia să fie înţeleasă şi din perspectiva umană şi nu-mi rămâne decât să le mulţumesc celor care înţeleg ce s-a întâmplat, după cum îmi prezint încă o dată scuze faţă de cei care au considerat situaţia ca o lipsă de respect din partea mea. Vă asigur că nu este nici pe departe aşa. Vă mulţumesc pentru înţelegere”, a completat ministrul Cercetării.