Mesajul unui poliţist după un accident rutier: „80% au scos telefoanele să filmeze”
Acesta spune că în loc să acorde ajutor victimelor, majoritatea au scos telefoanele să filmeze.
Poliţistul a scris pe Facebook că a avut un şoc când a văzut cum se comportă oamenii la un accident rutier în care a fost implicată o maşină în care se aflau doi copii de trei ani, doi copii de 13 ani, mama şi tatăl acestora: „80% din cei opriţi au scos telefoanele să filmeze, 20% să acorde ajutor victimelor”.
„Am sărit din echipaj pentru a acorda primul ajutor posibilelor victime, alături de mine au mai oprit şi alţi participanţi la trafic. (Aici am avut un şoc, nu cu privire la victime, ci la modul în care se comportă romanul nostru. 80 % din cei opriţi au scos telefoanele să filmeze, 20% să acorde ajutor victimelor). Din maşină am reuşit să scoatem : 2 copii de 3 ani , 2 copii de 13 ani şi mama acestora, tatăl rămânând încarcerat dar stabil”, a precizat polițistul.
Celor care au ales să filmeze victimele, în loc să încerce să le ajute, le transmite: „Bă românule care ai avut bani de un smartphone jmecher şi de ultima generaţie, ce suflet ai tu (...) să scoţi telefonul din buzunar şi să filmezi (...) suferinţa a doi copii mici în vârstă de trei ani răniţi care se zbat să trăiască? Tu (...) nu ai copii acasă, nu ai copii în familia ta? Atât te duce capul (...) să faci când vezi aşa ceva? Ce înseamnă mă filmarea aia pentru tine? Te duci acasă şi arăţi filmarea cu acei copii prietenilor tăi (...) aşteptând un soi de confirmare? Băi (...) nu îţi doresc răul că nu asta e menirea mea, dar dacă vreodată vei avea nevoie de ajutorul celor din jur, sper din tot sufletul ca cei care vor fi acolo să stea toţi cu mâinile pe telefon aşa cum ai făcut tu!”.
Mesajul integral publicat de polițist:
„Nu scriu despre aşa ceva, de fapt nu scriu în general. Dar chestia asta trebuie scrisă să ajungă la creierul celor care mai au un pic de discernământ (deşi sunt sigur că mesajul nu va ajunge la cei ce se comportă ca în situaţia descrisă mai jos).
Ora 19.10 aproape de finalul programului de muncă (20.00). Totul a fost gestionat corespunzător, te poţi duce şi tu în curând liniştit acasă. Însă gândul ăsta a zburat imediat ce am văzut pe sensul opus de circulaţie un autovehicul părăsind partea carosabilă. Am sărit din echipaj pentru a acorda primul ajutor posibilelor victime, alături de mine au mai oprit şi alţi participanţi la trafic. (Aici am avut un şoc, nu cu privire la victime, ci la modul în care se comportă romanul nostru. 80 % din cei opriţi au scos telefoanele să filmeze, 20% să acorde ajutor victimelor).
Din maşină am reuşit să scoatem : 2 copii de 3 ani , 2 copii de 13 ani şi mama acestora, tatăl rămânând încarcerat dar stabil.
Nu vă puteţi imagina sau trăi sentimentele ce te încarca în momentul în care scoţi acei copii şi tot ce îţi doreşti este că ei să fie bine. Am verificat starea fiecăruia şi am stabilit gravitatea rănilor procedând la acordarea primului ajutor.
Revenind la statistică de mai sus 80/20, vreau să scriu un mesaj direct şi mai puţin ortodox celor 80 de procente : “ Ba românule care ai avut bani de un smartphone jmecher şi de ultima generaţie, ce suflet ai tu mai animal biped, să scoţi telefonul din buzunar şi să filmezi că o javră, suferinţa a 2 copii mici în vârstă de 3 ani răniţi care se zbat să trăiască?
Tu dihanie, nu ai copii acasă, nu ai copii în familia ta? Atât te duce capul ăla prost să faci când vezi aşa ceva? Ce înseamnă mă filmarea aia pentru tine? Te duci acasă şi arăţi filmarea cu acei copii prietenilor tăi la fel de retardaţi ca tine aşteptând un soi de confirmare?
Băi scursura, că altfel nu te pot numi, nu îţi doresc răul că nu asta e menirea mea, dar dacă vreodată vei avea nevoie de ajutorul celor din jur, sper din tot sufletul că cei care vor fi acolo să stea toţi cu mâinile pe telefon aşa cum ai făcut TU!”
Ştiu că acest mesaj nu va ajunge la acele persoane care s-au aflat ieri acolo şi s-au comportat ca nişte oameni fără suflet, încurcându-mă pe mine şi pe toţi cei aflaţi la faţa locului, însă am speranţa că situaţia asta va da de gândit măcar câtorva oameni, câtuşi de puţini.
P.S. : cei care aveţi un caracter puternic, urmaţi un curs de prim ajutor, fiţi empatici, daţi dovadă de stăpânire de sine întrucât sunt şanse ca la un moment dat să puneţi în practică ceea ce aţi învăţat iar mulţumirea sufletească va fi incredibilă.
Le mulţumesc celor 20 de procente care au fost acolo şi au ajutat atât cât au ştiut şi m-au întrebat cum şi ce trebuie făcut. Din păcate textul ăsta nu a fost pentru voi ci pentru procentajul ăla mai mare.
Nu ezitaţi să daţi un share dacă sunteţi în asentiment cu mine.”
Sursa: Pro TV
Etichete: romani , politist , telefon , accident a1 , filmat , prim ajutor
Dată publicare: 16-08-2019 19:14