Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesaje de Sfântul Dumitru: Urări pe care le poți trimite celor care își serbează onomastica

Pe 26 octombrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, iar următoarea zi, pe 27 octombrie, se sărbătorește Sfântul Dumitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului.

Cu ocazia celor două sărbători, peste 300.000 de români își serbează onomastica, potrivit statisticilor MAI.

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Dumitru

De Sfântul Dumitru se sărbătoresc următoarele nume de femei: Dumitrica, Dumitra, Dumitrana, Mița, Dumitriţa și Mimi.

Majoritatea numelor care se sărbătoresc în această zi sunt de bărbați: Dumitru, Dimitri, Mitică, Dimitrie, Dumitrache, Mitru, Mitrea, Mitache, Dumitrică, Mitu și Dima.

Potrivit statisticilor, majoritatea femeilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Dumitru poartă numele de Dumitra (31.838), Dumitriţa (6.333) sau Miţa (4.038).

Dintre bărbaţii,  270.744 poartă numele Dumitru, 8.287 Mitică și alți 5.384 Dimitrie.

Citește și
Ludovic Orban anunță că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va mai avea loc. ”Riscul este foarte mare”
Pelerinaj Sfântul Dimitrie Basarabov 2022. Care este programul și traseul
Semnificația numelui Dumitru

Dumitru sau Dimitrie este un nume original din Grecia Antică. Acesta provine de la numele Demetra (zeița agriculturii și a fertilitații). Acest nume este format din sintagmele "de", care înseamnă „pământ” și „meter" – tradus drept „mama” sau „iubire de mamă”. Deci numele Dumitru și derivatele lui, se pot traduce prin „iubitor al pământului”.

Mesaje de Sfântul Dumitru

Dacă ai rude sau prieteni care își sărbătoresc onomastica și vrei să le trimiți un mesaj, dar inspirația nu este de partea ta, poți alege unul dintre mesajele de mai jos.

Mesaje pentru mamă/tată

„Fie ca din aceasta zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. La mulți ani de Sfântul Dumitru!”

„Dragă mamă, azi de Sfântul Dumitru îți urez multă sănătate, putere de muncă şi împlinirea tuturor dorinţelor. Să îţi dea Dumnezeu sănătate şi linişte în suflet și să ţi se împlinească toate visele!”

„Dragul meu tată, azi de Sfântul Dumitru, îți doresc să ai parte de zâmbete și bucurii, sănătate și mult noroc!”

”Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile te însoţească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Dumitru cât mai frumoasaă! La mulţi ani!”

Mesaje pentru soț/soție

„Dumnezeu mi-a dat familia, Sfântul Dumitru, al cărui nume îl porţi mi te-a dăruit pentru a mă bucura de o viață lângă tine. La mulți ani, dragul meu!”.

„La mulţi ani, Dumitru al meu! Îţi doresc multă sănătate şi linişte!”

„Azi la meteo s-a anunţat cod galben de pupici şi de urări şi cred că responsabil pentru asta eşti tu. La mulţi ani, iubitul meu!

„Tot ce-ți dorești, tot ce-ți lipsește, un mesaj de la mulți ani de la cel ce te iubește. La mulți ani, scumpa mea!”

Mesaje pentru prieteni

„Azi e ziua ta, Mitică, ziua numelui tău, un nume frumos şi simplu. Îţi doresc numai bine, iubire şi să ai parte de toată fericirea din lume!”

”Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei și la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori!” La mulți ani, Mitrea!”

”Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit și  să ai parte numai de raze de soare în viaţă! La mulți ani!”

”La mulţi ani, Dumitrache, să ai un an plin de reuşite şi pentru că eşti căsătorit, te rog fereşte-te de ispite!”

Mesaje pentru șefă/șef

„Îţi urez ca ziua numelui să îţi aducă o rază de soare, să ai inima plină de speranţă, iar anii ce vin să îţi aducă numai împliniri şi bucurii. La mulţi ani!”

„Cu ocazia zilei tale onomastice iți doresc să ai parte numai de lucruri bune: sănătate, iubire, bucurii și momente frumoase alături de cei dragi. La mulți ani de Sfântul Dumitru!”

„Toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sf. Dumitru cât mai frumoasă! La mulți ani!”

„Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros la mulţi ani, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi!”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult