Marea Neagră pare că „fierbe”, deși gradele în aer sunt cu minus. Care este explicația fenomenului
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fenomenul este foarte interesant: pur și simplu din mare ies vălătuci de abur, iar toată această întindere de apă pare că fierbe. Specialiștii explică acest fapt prin inversiune termică. Practic, este o mare diferență între temperatura aerului și cea a mării. În aer sunt minus 8 grade, iar cea resimțită este undeva la minus 12, iar apa mării înregistrează 7 grade celsius. Așadar stratul de suprafață al apei mării s-a vaporizat la contactul cu aerul rece.
Între timp, pe mare este furtună, porturile de la Marea Neagră sunt închise. În larg sunt valuri care depășesc 7-8 metri înălțime.
Toate navele care se află în rada exterioară a portului au fost avertizate să își țină motoarele în stand byy, iar cele care sunt în porturi trebuie să își dubleze legăturile la cheu pentru că vântul suflă cu putere. Meteorologii spun că vremea se va înrăutăți și la mare.