Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mai mulți indivizi sunt cercetați pentru furturi din locuințe, în Dâmbovița. Atacurile se dădeau noaptea și vizau vârstnici

Your browser doesn't support HTML5 video.

După o serie întreagă de furturi din mai multe localități din Dâmbovița, polițiștii au descins, miercuri dimineață, la locuințele unor suspecți.

Atacurile se dădeau noaptea, iar indivizii luau în vizor persoane vârstnice, vulnerabile sau care locuiesc singure. Aceștia furau tot ce apucau, de la cazane de cupru, unelte și chiar alimente. Anchetatorii au strâns probe şi au ajuns pe urmele hoților.

Elena Pătraşcu, fostă asistentă medicală, are 80 de ani, este văduvă şi locuieşte singură într-o casă din municipiul Moreni. Recent, mai mulți indivizi au intrat noaptea în cămara femeii și au furat un cazan din cupru, folosit pentru ţuică. Nu mică i-a fost mirarea păgubitei să constate că doi dintre cei suspecți sunt tocmai doi tineri pe care i-a tocmit să o ajute în gospodărie.

Elena Pătrașcu, păgubită: „Am văzut perdeaua de la geam dată la o parte şi ruptă şi m-am dus aproape şi am văzut că geamul era închis. A încercat la uşă, dar nu a putut să desfacă broasca, imediat mi-a trăznit prin cap, zis, a intrat cineva şi a luat cazanul! Şi chiar aşa a fost”.

În ultimele zile au fost reclamate și alte furturi, iar în urma perchezițiilor au fost conduse cinci persoane la audieri, printre care și doi minori. Părinţii celor doi adolescenți au fost anunțați de polițiști să vină la secție.

Citește și
Sam Brinton
Un oficial nonbinar al Administrației Biden ar fi furat o geantă cu bijuterii și machiaj de 1700 de dolari. E al 2-lea furt

Mama unuia dintre suspecţi: „Mi-au zis de aici că ar fi spart la un băiat şi a luat nu ştiu ce”.

Reporter: Credeţi că e vinovat?

Mama unuia dintre suspecți: „Da”.

Tatăl unuia dintre suspecţi: „Este acuzat de nişte furturi, cazane de ţuică, generatoare. O săptămână stă cuminte, apoi face câte ceva”.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi furat și alimente, afumături și borcane cu dulceață sau compot. Patru dintre suspecți şi-au recunoscut vina, iar cel de-al cincilea, recidivist, susține că este nevinovat. Deocamdată, toți sunt audiați.

Anchetatorii au descins în gospodăriile suspecţilor şi au reuşit să recupereze bunurile furate. Cei bănuiţi de furt au fost aduşi la secţia de poliţie din Moreni. Sunt cercetaţi pentru furt calificat, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă să îşi petreacă următorii ani în spatele gratiilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult