Mafiotul fără un picior a fost prins cu sprijinul cetățenilor. A fost ridicat când și-a luat mașina de la service
Considerat un șef al mafiei din Marea Britanie, Richard Wakeling a fost arestat inițial pentru importul de amfetamină lichidă în valoare de 8 milioane de lire sterline. A fost prins în Thailanda, la cinci ani după ce a părăsit Marea Britanie.
De atunci, el se afla pe lista „celor mai căutați infractori".
Wakeling, care are o proteză la picior, a fost condamnat, ulterior, în lipsă. Mafiotul din Essex a primit o pedeapsă de 11 ani de închisoare, relatează Birmingham Live, citat de Daily Star.
Dar, după ce a fugit, mafiotul s-a ascuns în stațiunea turistică Hua Hin, pentru ca săptămâna aceasta să fie arestat de polițiști la un service auto, când se ducea să își ia mașina de la reparat. Avea asupra lui un pașaport fals.
David Coyle, directorul regional al National Crime Agency- Agenția Națională de luptă împotriva Criminalității, a declarat: „NCA se străduiește de mult timp să-l găsească pe Wakeling pentru a ne asigura că se întoarce în Marea Britanie, pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea. Le mulțumesc procurorilor de la Procuratura Generală, Poliției Regale Thailandeze și comisarului Biroului Central de Investigații pentru activitatea lor susținută, care ne-a ajutat să îl identificăm și să îl arestăm pe Wakeling."
„Arestarea lui Wakeling a fost punctul culminant al investigațiilor desfășurate de NCA în întreaga lume pentru a-l captura. El avea legături cu Irlanda de Nord, Canada, Spania și Thailanda. Am urmărit toate conexiunile și am lucrat cu parteneri din toate aceste țări pentru strângerea de informații. Am fost susținuți de publicul care a răspuns la apelurile mass-media și Crimewatch (site unde populația poate afla și oferi informații despre persoanele căutate), pentru a furniza informații, toate acestea ducând în cele din urmă la capturarea sa” a precizat Jacque Beer, șeful regional al biroului de investigații NCA.
„Acesta este un alt exemplu de infractor periculos care a fost prins datorită anvergurii globale a NCA și a relațiilor puternice cu partenerii internaționali", a mai spus David Coyle.
Sursa: Daily Star
Etichete: Marea Britanie , thailanda , picior , mafiot
Dată publicare: 11-02-2023 18:14