”Mă închin la Rolls Royce”. Un oligarh rus arată cum s-a îmbogățit. VIDEO
Yevgeny Chichvarkin s-a dus în fața reprezentantului Rolls Royce din Londra, a așternut în fața geamului un covoraș imprimat cu o bancnotă de 5 dolari, după care a imitat rugăciunea musulmană. Momentul a fost filmat și distribuit pe rețelele sociale cu titlul ”Mă închin la Rolls Royce”, relatează obozrevatel.com.
"Sunt adesea întrebat cum să devii bogat. E foarte uşor, le spun. ”Surya namaskar“ (Salutul Soarelui - n.n. exercițiu de yoga, asemănător rugăciunii musulmane). Dimineaţa şi seara", a spus el în mesajul care explică videoclipul.
Evident, clipul a fost comentat de sute de utilizatori. ”Are un singur Dumnezeu, captalismul”, este doar unul din comentariile preluate de presa rusă.
Yevgeny Chichvarkin, fondatorul unei puternice companii de telefonie mobilă din Rusia, a fost acuzat de extorcare, în 2008. A fugit din țară și a apărut un an mai târziu în Marea Britanie, unde a demarat afaceri în domeniul vinificației.