Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Locul unic în România unde putem observa îndeaproape liliecii

Your browser doesn't support HTML5 video.

În România, liliecii pot fi observați îndeaproape, într-un loc unic, în țară: ''Grădinița de Lilieci'' din Năsăud.

Acolo, un preot-speolog îi îngrijește într-un mic depozit al primăriei și chiar a montat camere de supaveghere, pentru ca cei interesați să poată să observe de la distanță, mamiferele.

În această grădiniță amenajată în cartierul Lușca din Năsăud trăiesc 25 de lilieci. Totul a început în urmă cu 10 ani când un preot pasionat a observat doi lilieci care s-au adăpostit într-o cămăruță care aparține primăriei.

Între timp s-au înmulțit, iar mai nou mamiferele pot fi urmărite - în direct - pe site-ul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud cu ajutorul camerelor de supraveghere cu infraroșu, montate în încăpere. Imaginile au fost proiectate inclusiv în biserica în care preotul slujește.

Crin-Triandafil Theodorescu: "Liliacul este asimilat diavolului, arată urât, ni se pare nouă, dar mă tem că și el crede despre noi același lucru. E întunecat, e asociat unor comportamente hemofile, suge sângele... De fapt, sunt mituri. Asta e motivul principal pentru care îmi doresc atât de mult să participe copiii la orele noastre de biologie online. Să întrăm în colonie să vedem că sunt atât de delicate, finuțe, vulnerabile și folositoare".

Citește și
Evaluarea Națională
Evaluare Naţională 2021: Baremul la Limba şi Literatura română. Rezolvările publicate de ministerul Educației

Alexandru Gavrilaș, manager Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud: "Cu siguranță va avea un caracter didactic, un caracter științific".

Doritorii pot vedea o colonie de maternitate a speciei Rhinolophus hipposideros, inclusiv câteva femele din această specie care sunt gestante. Nu sunt lilieci în hibernare, sunt lilieci în activitate într-o perioada foarte importantă a vieții lor, adică în curând vor începe să nască.

Proiectul a atras atenția profesorilor care vor să facă orele interactive. Printre ei sunt și niște dascăli români din Franța.

Aurelia Dan, inspector școlar: "Permitem astfel să trăiască alături de acest exponent al naturii și cu siguranță vor reține mult mai ușor și această informație de natură științifică decât dacă le-ar citi sau spuse de către profesor”.

Liliecii ies din Grădiniță noaptea printr-o trapă și revin singuri.

Liliacul este singurul mamifer zburător și poate scăpa comunitatea de până la 1.500 de țânțari sau alte insecte într-o singură noapte. În România, liliecii sunt protejați prin lege.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult