Modifica setarile cookie
Toate categoriile

La Polovragi, cele 100 de fântâni din comună vor avea istoria scrisă, în versuri, pe tăblițe din lemn

Your browser doesn't support HTML5 video.

Fiecare fântână are o poveste. La Polovragi, în Gorj, cele 100 de fântâni din comună vor avea istoria scrisă, în versuri, pe tăblițe din lemn.

Nu înainte de a fi renovate, pentru a arăta ca noi. Pe lângă peșteră și mănăstirea din zonă, oamenii pot merge acum să viziteze și fântânile transformate în atracții turistice. Turiștii care ajung la Polovragi au un motiv în plus să ia străzile comunei la pas. Toate fântânile sunt acum în reabilitare. Pentru a atrage turiștii, autoritățile au pus lângă fiecare și câteva versuri.

Gheorghe Epure, primar comuna Polovragi: ”Fiecare fântână are un istoric în spate, toate aceste date, anul construcției și ziditorii le-am pus pe versuri, pe o tabliță de lemn, atașate la fântână. Am refăcut acoperișul cu șită, încă se lucrează.”

Ion Pătroescu, angajat al Primăriei Polovragi: ”Pe cât de mică pare e foarte costisitoare. Fiecare șită pe care o vedeți e un leu bucata, iar aici sunt 400 de bucăți.” Versurile sunt compuse de doi agajati ai Primăriei care, pe timpul verii, când vin valuri de turiști, sunt și ghizi la faimoasa peșteră Polovragi. Acoperișurile le-au făcut tot ei.

Nicu Grigorescu, angajat al Primăriei Polovragi: ”Am lucrat doar la acoperiș. Eu și colegul meu Pătroescu am executat câteva acoperișuri, cât am avut și noi timp, până la toamnă. Acum avem afluență de turiști, trebuie să ne mutăm la peșteră." Și localnicii au contribuit cu bani, bucuroși că fântânile sunt salvate. Toți sunt încântați că vor bea și pe viitor apă proaspătă de acolo.

Citește și
Neamț
Preot din Neamț, despre administrarea serului anti-COVID: ”Oamenii vaccinați vor fi zombi. Se vor umple de solzi, ca peștii”

Localnic: ”Poeziile le-am citit, una, dar nu cred că le-am reținut.”

Localnic: ”Frumoase pentru turiști, pentru toată lumea. Apa e bună, cum e, e bună, foarte bună, apa de băut, că e rece, iarna e caldă și vara e mai rece,ca din frigider." În zonă sunt 100 de fântâni, iar reabilitarea va continua și anul viitor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult