Jurnalista Gabriela Vlăsceanu, care i-a ajutat pe refugiații din Ucraina, a fost găsită moartă. "A uitat complet de ea"
Din câte se pare, jurnalista a fost răpusă de epuizare, după ce în ultimele luni a făcut tot ce a putut pentru a-i ajuta pe refugiații din Ucraina.
"Jurnalista Gabriela Vlăsceanu, prietena mea și fostă colegă nu mai este. A fost găsită moartă în locuința ei, cu capul pe masă…
Ne cunoșteam de vreo 13 ani. Nu am pomenit un om mai sufletist decât ea. Ajuta pe toată lumea, n-avea stare, până nu știa că cei din jurul ei erau mulțumiți. A scris la Agerpres, dar și la Jurnalul Național.
La Gala premiilor Clubului Român de Presă, ediția a IV-a, din 2002, Gabi a fost premiată pentru activitatea ei jurnalistică, la secțiunea presă scrisă – știre de agenție. Era un om muncitor și valoros.
Apoi a fost nevoită să plece din presă. I-a fost tare greu, pentru că nu-și găsea de lucru și trebuia să se întrețină. Iubea pisicile, copiii și florile.
De când a început războiul din Ucraina, Gabi a fost pe baricade intrând în comunitatea voluntarilor de la Gara de Nord. A pierdut nopți, n-a mâncat, a uitat complet de ea, a stat acolo zile în șir și a ajutat refugiații, oameni disperați care aveau nevoie de ea…
În ultimul mesaj pe care mi l-a scris, mi-a spus că a slăbit zece kilograme și că este epuizată. Mi-a promis că-mi trimite texte cu poveștile dramatice ale celor care au fugit din țara lor, de groaza morții. „Dana, sunt copii, plâng, mi-e milă de ei, ți se rupe inima. Nu pot să stau deoparte și să nu-i ajut", a fost mesajul transmis de Dana Fodor Mateescu, prietenă cu Gabrielei Vlăsceanu, conform paginii de Facebook a Asociației Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență.
Citește și: Lucian Bode: Prințul Paul al României a fost prins la Paris
Tragedia s-a produs vineri, 24 iunie.
Sursa: Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență
Etichete: refugiati , razboi in ucraina , deces
Dată publicare: 27-06-2022 16:21