Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Jaf ca în filme: au intrat într-o bancă printr-o gaură săpată în perete, au luat 7 ostatici și au fugit cu 160.000 de euro

Un jaf ca în filme a avut loc miercuri la o bancă din Milano, Italia. O bandă formată din patru bărbați a pătruns în sediu printr-o gaură săpată în peretele comun cu cel al unei pizzerii și a fugit cu 160.000 de euro dintr-un seif.

Hoții au pus la punct planul și au dat spargerea. Cei patru aveau fețele acoperite și ar fi pătruns în sediul băncii printr-o gaură săpată în peretele comun cu cel al unei pizzeria care este închisă în prezent, scrie Milano Today.

În momentul atacului, în bancă se aflau 7 persoane, pe care indivizii le-au amenințat cu armele. Hoții le-au legat cu niște cabluri la măini și picioare și au forțat doi angajați să deschidă seiful în care se aflau cei 160.000 de euro.

Oamenii au stat legați timp de o oră, până când au reușit să se elibereze și să anunțe autoritățile. Imediat, zona a fost împânzită de polițiști. Potrivit angajaților, hoții ar fi italieni, dat fiind accentul lor, cu preponderență sicilian.

Oamenii legii încearcă să le dea de urmă celor patru.

Citește și
messi
Familia lui Messi, victima unui jaf armat în Argentina. Suma pe care au furat-o hoții

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult