În România sunt 9 milioane de mașini și doar 1,2 milioane de locuri de parcare. Cum fac față autoritățile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Bucureștiul a câștigat de trei ori mai puțin, arată inventarul parcărilor publice din România, realizat de o companie din domeniu.
În România sunt 9 milioane de mașini și doar 1,2 milioane de locuri de parcare. 60% sunt cele de reședință, aflate, de regulă, printre blocuri.
S-au construit puține parcări, însă unele municipalități au valorificat fiecare margine de drum și au taxat-o ca atare. Brașovul, de pildă, stă bine la acest capitol.
Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov: "Erau să spunem, între blocuri, niște zone neutilizate. Erau terenuri virane, pământ."
Șofer: "Găsim! Fac o tură... Nu s-a sfârșit pământul ca să te bați cu unul și cu altul pentru un loc de parcare ca în București sau în alte orașe."
Bani la bugetul Brașovului vin însă puțini din aceste locuri de parcare. Clujul are de două ori mai puține, dar câștigă de pe urma lor dublu. Cum e posibil? A fost instituit un tarif crescător. În centru, o jumătate de oră de staționare costă, pentru început, 4 lei, dar dacă ții mașina pe loc mai mult de două ore, prețul se dublează.
Dan Tarcea, viceprimarul din Cluj-Napoca: "Și poliția locală, să spun așa, este destul de prezentă în zona centrală."
În topul orașelor care își valorifică cel mai bine locurile de parcare, Clujul e urmat de Iași, Sibiu și Timișoara. Abia apoi, Capitala. O explicație vine din vestul țării.
Bogdan Marta, purtător de cuvânt al Primăriei Timișoara: "Deși prețurile în Timișoara sunt mai mici decât în alte orașe, oamenii sunt foarte, foarte conștiincioși. Avem echipe în teren care efectuează controale, obțin probe video."
Oradea este, în schimb, campioană la amenzi pentru parcare. Practic, fiecare loc aduce municipalității peste 900 de lei pe an din sancțiunile aplicate celor care "uită" să plătească. Administrația orașului propune acum înființarea unei zone "roșii", unde parcarea va fi posibilă doar pentru o oră și va costa dublu, adică 8 lei.
Prețul parcărilor rezidențiale aduce alte surprize. Ca să-ți lași mașina noaptea, lângă bloc, costă mai mult în orașe precum Bistrița, Reșița și Piatra Neamț, decât în sectoarele Capitalei.