Modifica setarile cookie
Toate categoriile

În ce s-a deghizat un tânăr din SUA, pentru a păcăli autoritățile de pe un aeroport din Germania. A vrut să-și vadă iubita

Un tânăr din Statele Unite a încercat să ocolească restricţiile asociate coronavirusului într-un mod inedit după ce a sosit în weekend pe aeroportul din Frankfurt, a anunţat marţi poliţia federală din Germania, citată de agenţia DPA.

După ce a aterizat duminică din Washington, tânărul în vârstă de 20 de ani s-a îmbrăcat cu o vestă reflectorizantă şi a luat doi saci de gunoi pentru a da impresia că trebuia să golească coşurile de gunoi din spatele punctului de control de securitate, transmite Agerpres.

Un angajat al aeroportului a observat că bărbatul nu purta ecuson de securitate şi că nu vorbea limba germană, aşa că a informat poliţia care l-a reţinut.

Bărbatul a declarat poliţiei că voia să îşi vadă iubita care locuieşte în Germania şi a explicat că a acţionat în acest mod deoarece nu este eligibil să intre în ţară în contextul actualelor restricţii de călătorie.

Poliţia federală l-a trimis pe bărbat înapoi în Washington cu o aeronavă care a decolat luni, notează DPA.

Citește și
coronavirus
Mai mulți tineri din Turcia s-au deghizat în medici pentru a ajunge la o petrecere

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult