Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zonele din România unde a nins. Strat de zăpadă consistent și temperaturi negative

Your browser doesn't support HTML5 video.

După un weekend ca de vară, duminică-noapte a nins în multe locuri din țară.  

Pe șoselele aflate la altitudini mai mari, drumarii au fost nevoiți să intervină.

Chiar dacă în zonele înalte, stratul de zăpadă este consistent, nu se va menține pentru că temperaturile vor crește din nou în partea a doua a săptămânii, spun meteorologii.

La peste 2.000 de metri, la Bâlea Lac, a nins încă din timpul nopții, iar stratul de zăpada a atins 15 centimetri. Aici s-au înregistrat minus 6 grade Celsius.

Pe Transfăgărășan s-a circulat în condiții de iarnă, așa că drumarii au împrăștiat material antideparant.

Citește și
transfagarasan
Prima zăpadă pe Transfăgărășan. Imagini de poveste de la Cabana Bâlea Lac

În zorii zilei peisajul era înghețat și la Vârful Omu, în Bucegi, unde rafalele de vânt au atins chiar și 100 de kilometri pe oră.

Și în pasul Tihuța din Bistrița Năsăud, la cota 1.200, șoferii care au trecut pe drumul care leagă Transilvania de Moldova au fost surprinși să vadă că totul este alb ca într-o zi de iarnă autentică.

Temperatura a scăzut până la minus 3 grade.

Reporter: Sunteți echipați?

Șoferiță: „Da, da, am schimbat roțile în weekend chiar că am presuspus că la altitudinea asta e normal să ningă. Am plecat undeva de la 10 grade de la Rădăuți”.

Femeie: „Noi suntem din Dej și să trimitem la colege poze. Venim de la Suceava și pe drum am tot pozat, am tot filmat”.

Cei de la drumuri naționale au acționat duminică noapte cu 15 tone de antiderapant.

Reporter: Cam cât de mare e zăpada?

Șofer: „Cam 3-4 cm”.

Reporter: Ați schimbat cauciurile?

Șofer: „Da,da, am știut că vin la Suceava și stau câteva zile și vedeți, toți munții cum sunt”.

În munții Maramureșului, viscolul și frigul l-au pus la grea încercare pe un ucrainean în vârstă de 44 de ani. Cei de la salvamont l-au găsit la o altitudine de peste 1.600 de metri altitudine, epuizat și aproape înghețat.

Imediat după ce a fost coborât, bărbatul a fost transportat la spitalul din Vișeu de Sus.

Drumarii de la Rânca au fost nevoiți să intervină pe Transalpina pentru a se asigura că turiștii circulă în siguranță.

Cristi Tudor, DRDP Craiova: „Facem un apel la conducătorii auto să nu tranziteze acest sector de drum dacă nu au autovehiculele echipate corespunzător de iarnă pentru că sectorul de drum va mai rămâne deschis”.

Și pe crestele de munte din județul Suceava a nins duminică noapte. În Pasul Ciumârna, la peste 1.100 de metri altitudine, peisajul s-a schimbat peste noapte.

Potrivit meteorologilor, peste câteva zile vremea revine la temperaturi normale pentru jumătatea lunii octombrie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult