Imagini sfâșietoare cu o pasăre care-și hrănește puiul cu un chiștoc de țigară
Societatea Regală pentru Protejarea Păsărilor a descries imaginea ca find "sfâșietoare", iar reeprezentanții organizației din Marea Britanie au declarat că natura se luptă să se adapteze la deșeurile pe care oameni le lasă în urmă, scrie BBC.
Păsările pot confunda filtrele cu surse de hrană pe care le oferă puilor lor.
„Multe păsări sunt curioase cu privire la lucrurile pe care oamenii le aruncă la întâmplare și vor încerca să vadă dacă sunt sau nu de mâncare“, a declarat un purtător de cuvânt al Societății Regale pentru protecția păsărilor (RSPB), pentru BBC.
"Din păcate, această pasăre a decis că chiștocul este o sursă de hrană pentru puii săi.”
„Natura se luptă să se adapteze la lucrurile pe care le facem noi. În fiecare an, vom vedea mai multe animale prinse în capcană, răniți sau uciși de resturile aruncate de om. Din păcate, aceste imagini sfâșietoare dezvăluie impactul real al gunoaiele asupra faunei noastre“.
Filtrele de țigară sunt fabricate, de obicei, din fibre de plastic (acetat de celuloză), și necesită ani de zile să se descompună în mediul înconjurător. Acestea sunt cele mai comune obiecte de gunoi colectate de pe plaje la nivel global.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!