Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iluzia optică care i-a derutat masiv pe locuitorii unui oraș. Oamenii se împiedică în timp ce merg pe stradă

O pistă de biciclete care seamănă cu o iluzie optică în adevăratul sens al cuvântului i-a derutat pe locuitorii unui oraș din Anglia.  

Autoritățile din oraș au decis să repare pista de biciclete problematică din orașul Keynsham, Anglia.

Consiliul Bath și North East Somerset a instalat o nouă pistă pentru bicicliști pe Keynsham High Street în martie 2022. De atunci, se crede că aproximativ 100 de persoane s-au împiedicat mergând pe drum.

Oamenii au descris marcajele rutiere albe ca fiind „iluzii optice", deoarece bordurile albe și liniile albe vopsite îi induc în eroare pe trecători.

Șinia albă continuă care delimitează marginea pistei pentru bicicliști va fi înlocuită cu o linie discontinuă, pentru a o delimita mai bine de bordură.

Citește și
Iluzie optica cu chei
Iluzie optică pentru a testa inteligență: Doar 3% pot observa clopotul ascuns printre cheile din imagine în 11 secunde

Lucrările au fost realizate în urma unui raport privind siguranța rutieră, care a recomandat instalarea de marcaje cu linii galbene duble adiacente la bordură, între pista pentru bicicliști și carosabil, pentru a oferi un indiciu suplimentar pietonilor în timp ce traversează.

Consiliul a declarat că va efectua lucrările de îndată ce vremea va permite acest lucru.

„Această atenuare ar trebui să facă schimbarea de nivel mai clară pentru pietoni și să prevină alte împiedicări și căderi. Suntem recunoscători pentru răbdarea oamenilor în timp ce a fost efectuat auditul și a fost întocmit raportul de siguranță rutieră, pe care acționăm în consecință", a declarat consilierul Paul Roper, conform BBC

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult