Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Horticultorii români dezvoltă trandafiri unici în Europa. Care sunt cele mai căutate soiuri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Şi în timp ce importăm flori din Țările de Jos sau din ţări exotice, în valoare de zeci de milioane de euro pe an, în ţară, tot mai puţini îndrăznesc să investească în aşa ceva.

Asta deşi horticultorii români au dezvoltat zeci de soiuri noi de trandafiri, cu parfum delicat, colorit intens, dar şi rezistenţi la schimbările bruşte de temperatură. Sunt unici în Europa, şi pot fi începutul unei investiţii bune pentru cultivatorii de la noi.

Este spectacolul naturii, numit Maribela, unul dintre trandafirii creaţi în România. Cu o culoare şi un miros unic, este cerut în special pentru aranjamentele florale. La Universitatea de Ştiinţe Agricole din Cluj, specialiştii lucrează de mulţi ani la noi grupuri de plante. Până acum au realizat peste 40 de soiuri de trandafiri autohtoni.

Maria Giurgiu, tehnician: "Totdeauna trebuie să creăm un soi care e mai frumos decât cele care există. Un soi nou se crează cam între 5 şi 7 ani."

Acum, colecţia impresionantă de trandafiri s-a transformat într-o expoziţie în aer liber. Dar şi într-o invitaţie pentru planul unei investiţii profitabile.

Citește și
buchet
Un bărbat a fost arestat, după ce i-a trimis fostei iubite un buchet de trandafiri în care se afla o bombă: „A explodat”

Aşa cum s-a întâmplat în Ciumbrud, judeţul Alba, unde pasiunea unei familii s-a transformat într-o afacere cu trandafiri, transmisă din generaţie în generaţie.

Iulia Csiki, proprietar plantație de trandafiri: "Avem undeva la 50 de soiuri. Trandafirii ajung la persoane ca hobby care îşi plantează în grădină, la marketuri cu care avem contract şi la florarii mai mici.”

Culorile aprinse şi soiurile bogate în petale sunt cele mai cerute.

În nord-vestul ţării, mai exact la 10 kilometri de Arad, un parc întins pe 24 de hectare atrage mulţi curioşi. Trandafirii de aici au fost premiaţi şi în straintate.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, dacă în urmă cu cinci ani aveam peste 500 hectare cu flori, în prezent suprafaţa s-a înjumătăţit iar cei care fac afaceri în domeniu prefera importurile.

Din acest motiv, românii plătesc de trei ori mai mult pentru un trandafir decât olandezii, italienii sau bulgarii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult