Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Greșeala pe care mulți părinți o fac atunci când înfășoară prosopul în jurul copilului. Explicațiile unui instructor de înot

Un instructor de înot a explicat pe o rețea socială cum este corect să înfășori prosopul în jurul copilului după a ieșit din piscină. Acesta atrage atenția asupra unei greșeli frecvente pe care o fac părinții.

Nikki Scarnati, un instructor de înot care postează videoclipuri educative pe TikTok despre siguranța copiilor la piscină, a explicat părinților cum să așeze corect un prosop în jurul copilului lor după ce iese din apă, scrie news.com.au.

„Văd că se întâmplă frecvent și chiar și eu, ca părinte, am făcut-o fără să-mi dau seama”, a transmis instructorul de înot pe contul său de TikTok.

Aceasta spune că atunci când copiii ies din piscină, în mod instinctiv, aceștia își înfășoară prosopul pe umeri.

„Dacă ar cădea în piscină, brațele lor vor fi blocate sub un prosop umed”, a explicat Nikki Scarnati.

Citește și
salvata rau
O femeie a fost salvată de la înec de patru adolescenți, în Iași. Gestul lor a fost filmat de martori impresionați

Instructorul de înot spune că părinții ar trebui să le usuce brațele și umerii înainte de a înfășura prosopul sub brațe.

„În acest fel, dacă vor cădea în apă, își pot folosi mâinile pentru a se salva și sunt mult mai în siguranță”, a mai transmis Nikki Scarnati.

După ce instructorul de înot a publicat imaginile pe TikTok, mai mulți părinți nu s-au ferit să dezvăluie că au trecut prin diverse incidente neplăcute cu micuții lor pentru că nu au procedat corect. 

„Pot confirma că acest lucru este adevărat. Când aveam doi ani, am căzut în capătul adânc al unei piscine, având prosopul în jurul brațelor și a trebuit să fiu salvat”, a comentat un utilizator.

„Este o idee foarte bună! I-am cumpărat fiului meu un hanorac supradimensionat cu prosop, astfel încât brațele lui să rămână acoperite, dar să aibă și mobilitate”, a spus un părinte.

În Australia, în perioada 2011 și 2021, 105 copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani au murit înecați. În plus, 455 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani s-au înecat, potrivit unui raport al Royal Life Saving.

Conform statisticilor, 240 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani s-au înecat cel puțin o data, iar numărul acestora scăzut semnificativ. 14% dintre aceste incidente au avut loc după ce copiii au căzut în apă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult