FOTO Un manechin îmbrăcat ca Făt Frumos a fost confundat cu un cadavru. Cum a reacționat poliția
Galerie foto
Şoferul acelui vehicul, care ducea manechinul la o petrecere aniversară tematică, a primit recomandarea "să evite pe viitor ca astfel de circumstanţe să se producă din nou", au precizat reprezentanţii Poliţiei din comitatul Cambridgeshire.
"Atunci când am primit un telefon sâmbătă la ora prânzului prin care ni s-a raportat că un vehicul se deplasa pe autostrada M11 şi că o pereche de picioare puteau fi văzute ieşind dintr-un covor rulat, semnalele de alarmă au început să sune în mod natural în mintea persoanei care ne-a informat, precum şi în centrul nostru de control", a precizat Poliţia britanică într-un comunicat publicat pe conturile sale de pe reţelele de socializare.
"Am reuşit să interceptăm vehiculul în parcarea Angel Drove din Ely, unde ofiţerii noştri au descoperit că era vorba, într-adevăr, despre o pereche de picioare... care îi aparţineau însă unui manechin costumat în Făt Frumos, aflat în drum spre o petrecere aniversară tematică!", au adăugat poliţiştii britanici, potrivit Agerpres.
"Şoferului i-a fost transmisă recomandarea să evite ca astfel de circumstanţe să se producă din nou! Din fericire, a fost o alarmă falsă", precizează comunicatul Poliţiei din Cambridgeshire.